E intuneric...In jurul meu parca totul a devenit innegurat, straniu, infricosator. Nu mai stiu de unde vin, unde ma aflu si spre ce ma indrept. Ma simt ciudat, parca nu mai sunt eu. Sau nu mai sunt asa cum eram odata. Ma simt goala si singura.
Si totusi, in tot universul acesta intunecat si neprimitor, in starea aceasta nedemna de un crestin, simt nevoia sa……ma bucur! Sa ma bucur din nou, sa strig de fericire: “Slava Tie, Doamne, pentru toate!”. Si ma inchin, imi iau avant si…..strig! Dar…..nu ma aude nimeni. Cred ca nici eu nu ma aud prea bine…Ce ciudat!
Acum incep sa plang si sa inteleg… Sunt, intr-adevar, singura. Dar, unde-i lumina? Unde este bucuria, speranta, surasul plin de bunatate, seninatatea sufletului? Nu mai sunt, au disparut….Nu se poate! Poate nu mai reusesc sa le vad eu. Incep sa le caut cu privirea, cu mintea, cu sufletul….Dar nu le gasesc, nu le mai stiu si nu le mai simt. Si totusi, ele trebuie sa existe! Dar stai….unde este El? Cum cine? El? Nu se poate, cum adica nu mai stim cine este El? El este El! El este Totul! Cel care este! Era aici cu noi, il vedeam, il simteam. El era bucuria si fericirea noastra! El era totul pentru noi!
A….voi sunteti aici. Nici pe voi nu va vedeam sau, mai bine zis, se pare ca nici intre noi nu ne mai vedem…Nu e posibil sa va uitati asa la mine! Cum sa nu va aduceti aminte de El?! Imi vine sa plang de revolta cand vad privirea voastra straina si mirata. Dar voi cine sunteti si eu cine sunt? Da, suntem sufletele oamenilor. Pentru o clipa am avut impresia ca unii am uitat si asta…
Suntem suflete aflate intr-o lume intunecata si stranie. Si de ce nu ne mai amintim de El? Eu mi-am amintit totusi… Si tu ti-ai amintit ceva? O, cat ma bucur! Si tu? Oh!!!Tu nu? Aha… Tu, da? Incep sa ma simt din nou bine, incep sa fiu iar fericit! Totusi, se pare ca nu am innebunit, El exista si unii ne amintim de El! Da, dar unde este si de ce nu-L mai vedem, de ce nu-L mai simtim? O fi printre noi? Unde? Sa-L cautam…peste tot…. E greu, tare greu… Ceva ne intuneca vederea. Pacatele? Probabil…. posibil…
Ma gandesc ca daca inainte…. cand era cu noi era frumos si era lumina, iar acum e intuneric si trist, asta trebuie sa aiba legatura cu El. Poate ca nu mai e cu noi, pur si simplu. Dar unde e? Imposibil. El a spus, imi amintesc, ca va fi mereu cu noi. Deci, e cu noi, dar unde… si de ce nu il vedem? Ia sa ma uit mai bine, trebuie sa privesc mai atent….acolo…. si acolo….
Oooooooooo! Doamne Dumnezeule! Nu se poate! Lumina!!! Vai de mine! Iarta-ma, Doamne! Iarta-ne pe toti! Tu erai aici si noi nu te vedeam! Te rugam, iarta-ne! Veniti fratilor si vedeti: L-am regasit pe Dumnezeu! Era aici, numai ca noi….. stateam cu spatele la El!
Asa, deci. suflete pacatos, de aceea erai in intuneric si in mahnire : pentru ca erai cu spatele la Dumnezeu! Stateai cu spatele la El si nu aveai lumina, nu puteai sa te bucuri.
Doamne, ce fericita sunt ca te-am regasit, ce bucuroasa sunt ca pot, in sfarsit, sa “ma intorc” cu fata spre Tine! Sa Te vad, sa Te simt si sa fiu din nou…. fericita!
Acum inteleg multe, acum inteleg totul! Am inteles, Doamne, ca Tu ai fost mereu langa mine si langa noi toti. Am inteles cat esti de bun si de smerit, pentru ca desi te-am umilit si ti-am intors spatele, desi te-am uitat si te-am dezamagit, Tu ai stat umil in spatele meu si ai asteptat…. Ai asteptat plangand, rabdand si sperand, sa ma trezesc si sa ma intorc din nou la Tine. Am inteles ca Tu esti totul pentru mine si ca fara Tine sunt pierdut in bezna pacatelor mele. Iarta-ma, Doamne….
Te rog insa un singur lucru Doamne: promite-mi ca nu ma mai lasi niciodata sa ma pierd de Tine, sa-ti intorc spatele. Iar eu, desi, pacatoasa fiind, nu-ti pot promite ca n-am sa-ti mai intorc spatele, un lucru ti-l promit solemn: ca de acum inainte, intotdeauna, indiferent de situatia mea si de lumea care ma inconjoara, am sa ma uit mereu…. in spatele meu, ca nu cumva Tu sa fii acolo si eu sa-ti fi intors din nou spatele……. Asta, iti promit!“
Asa se intampla din pacate cu multi dintre noi…. Mereu ne plangem ca nu-L vedem sau nu-L simtim pe Dumnezeu, ca nu ni Se arata. Insa, pierdem din vedere ca in aceasta viata stam mai mult cu spatele, decat cu fata spre El. Si ce ne poate oferi aceasta pozitie, stand cu spatele catre Dumnezeu? Intuneric? Tristete? Agonie?
Dar exista intotdeauna salvarea……A te intoarce spre Dumnezeu.
Intorcandu-ma catre Dumnezeu si indreptandu-ma catre El, imi regasesc viata, ma regasesc pe mine, regasesc tot ce am pierdut….
Si totusi, in tot universul acesta intunecat si neprimitor, in starea aceasta nedemna de un crestin, simt nevoia sa……ma bucur! Sa ma bucur din nou, sa strig de fericire: “Slava Tie, Doamne, pentru toate!”. Si ma inchin, imi iau avant si…..strig! Dar…..nu ma aude nimeni. Cred ca nici eu nu ma aud prea bine…Ce ciudat!
Acum incep sa plang si sa inteleg… Sunt, intr-adevar, singura. Dar, unde-i lumina? Unde este bucuria, speranta, surasul plin de bunatate, seninatatea sufletului? Nu mai sunt, au disparut….Nu se poate! Poate nu mai reusesc sa le vad eu. Incep sa le caut cu privirea, cu mintea, cu sufletul….Dar nu le gasesc, nu le mai stiu si nu le mai simt. Si totusi, ele trebuie sa existe! Dar stai….unde este El? Cum cine? El? Nu se poate, cum adica nu mai stim cine este El? El este El! El este Totul! Cel care este! Era aici cu noi, il vedeam, il simteam. El era bucuria si fericirea noastra! El era totul pentru noi!
A….voi sunteti aici. Nici pe voi nu va vedeam sau, mai bine zis, se pare ca nici intre noi nu ne mai vedem…Nu e posibil sa va uitati asa la mine! Cum sa nu va aduceti aminte de El?! Imi vine sa plang de revolta cand vad privirea voastra straina si mirata. Dar voi cine sunteti si eu cine sunt? Da, suntem sufletele oamenilor. Pentru o clipa am avut impresia ca unii am uitat si asta…
Suntem suflete aflate intr-o lume intunecata si stranie. Si de ce nu ne mai amintim de El? Eu mi-am amintit totusi… Si tu ti-ai amintit ceva? O, cat ma bucur! Si tu? Oh!!!Tu nu? Aha… Tu, da? Incep sa ma simt din nou bine, incep sa fiu iar fericit! Totusi, se pare ca nu am innebunit, El exista si unii ne amintim de El! Da, dar unde este si de ce nu-L mai vedem, de ce nu-L mai simtim? O fi printre noi? Unde? Sa-L cautam…peste tot…. E greu, tare greu… Ceva ne intuneca vederea. Pacatele? Probabil…. posibil…
Ma gandesc ca daca inainte…. cand era cu noi era frumos si era lumina, iar acum e intuneric si trist, asta trebuie sa aiba legatura cu El. Poate ca nu mai e cu noi, pur si simplu. Dar unde e? Imposibil. El a spus, imi amintesc, ca va fi mereu cu noi. Deci, e cu noi, dar unde… si de ce nu il vedem? Ia sa ma uit mai bine, trebuie sa privesc mai atent….acolo…. si acolo….
Oooooooooo! Doamne Dumnezeule! Nu se poate! Lumina!!! Vai de mine! Iarta-ma, Doamne! Iarta-ne pe toti! Tu erai aici si noi nu te vedeam! Te rugam, iarta-ne! Veniti fratilor si vedeti: L-am regasit pe Dumnezeu! Era aici, numai ca noi….. stateam cu spatele la El!
Asa, deci. suflete pacatos, de aceea erai in intuneric si in mahnire : pentru ca erai cu spatele la Dumnezeu! Stateai cu spatele la El si nu aveai lumina, nu puteai sa te bucuri.
Doamne, ce fericita sunt ca te-am regasit, ce bucuroasa sunt ca pot, in sfarsit, sa “ma intorc” cu fata spre Tine! Sa Te vad, sa Te simt si sa fiu din nou…. fericita!
Acum inteleg multe, acum inteleg totul! Am inteles, Doamne, ca Tu ai fost mereu langa mine si langa noi toti. Am inteles cat esti de bun si de smerit, pentru ca desi te-am umilit si ti-am intors spatele, desi te-am uitat si te-am dezamagit, Tu ai stat umil in spatele meu si ai asteptat…. Ai asteptat plangand, rabdand si sperand, sa ma trezesc si sa ma intorc din nou la Tine. Am inteles ca Tu esti totul pentru mine si ca fara Tine sunt pierdut in bezna pacatelor mele. Iarta-ma, Doamne….
Te rog insa un singur lucru Doamne: promite-mi ca nu ma mai lasi niciodata sa ma pierd de Tine, sa-ti intorc spatele. Iar eu, desi, pacatoasa fiind, nu-ti pot promite ca n-am sa-ti mai intorc spatele, un lucru ti-l promit solemn: ca de acum inainte, intotdeauna, indiferent de situatia mea si de lumea care ma inconjoara, am sa ma uit mereu…. in spatele meu, ca nu cumva Tu sa fii acolo si eu sa-ti fi intors din nou spatele……. Asta, iti promit!“
Asa se intampla din pacate cu multi dintre noi…. Mereu ne plangem ca nu-L vedem sau nu-L simtim pe Dumnezeu, ca nu ni Se arata. Insa, pierdem din vedere ca in aceasta viata stam mai mult cu spatele, decat cu fata spre El. Si ce ne poate oferi aceasta pozitie, stand cu spatele catre Dumnezeu? Intuneric? Tristete? Agonie?
Dar exista intotdeauna salvarea……A te intoarce spre Dumnezeu.
Intorcandu-ma catre Dumnezeu si indreptandu-ma catre El, imi regasesc viata, ma regasesc pe mine, regasesc tot ce am pierdut….
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu