miercuri, 30 decembrie 2009
Despre Craciunul nostru
A trecut...repede...
A fost ca un basm, plin de mister...
A trecut Mosul bun si pe la noi, dar mai ales la Ines, care a primit tot ce si-a dorit, pe merit, evident, dupa carnetul de note, plin de FB-uri...
Partea frumoasa a fost Craciunul la Romanesti, in a doua zi.
Acolo am simtit cu adevarat Sfanta Sarbatoare, la Manastirea Izvorul Miron.
Ne-au invitat nasii nostri, Vali si Mircea.
A fost tare fain, ne-am umplut sufletele de credinta, de pace si liniste, si le-am acoperit cu sfintele colinde.
Mai multe poze cu noi,gasiti aici:
Etichete:
Iubesc VIATA
joi, 24 decembrie 2009
Povestea bunicului
In memoria bunicului meu drag...
Mi-e dor de tine, bunule, mai ales de Craciun!
Mi-e dor de tine, bunule, mai ales de Craciun!
Fetita isi pierdu privirea undeva departe...in amintirea ei se puteau auzi glasuri dragi si pierdute din trecut:
-Draga bunicului...vezi cum ninge? Desi tin foarte putin...fulgii sunt vesnici, pentru ca fiecare ninsoare e unica,
la fel ca si noi, iar fata bunicului stralucea de drag.
-Dar bunicule, mie imi vine mereu sa plang cand mi se topesc fulgii in palma...uneori ma urasc pentru ca sunt atat
de calda...si urasc soarele care straluceste si topeste zapada, spuse trista fetita cuibarindu-si chipul rosu
in pulovarul gros de lana al bunicului care ofta sarutand-o pe frunte.
-Draga mea...nimeni nu este pregatit niciodata sa piarda ceva sau pe cineva drag...mereu suferim cand se intampla
asta...chiar daca despartirea este pentru o clipa, pentru un an sau pentru totdeauna...atunci cand iubim ceva sau
pe cineva...suferim sa ne despartim, suferim sa nu il mai putem vedea, simti, auzi..., dar fiecare intamplare are
un rost anume, iar ceea ce ne ramane este de nepretuit.
-Dar bunicule, dupa ce fulgul dispare...ce ne mai ramane?
-Ne ramane amintirea lui...,viata lui scurta, dar magica..frumusetea lui inainte de a se topi... Cum ar fi fost
draga mea, daca fulgul ar fi ramas vesnic sau ar fi disparut la mijlocul caderii lui?
-Pai..., nu cred ca mi-ar place sa fie vesnic iarna...imi place si vara, spuse fetita zambind la amintirea cireselor
si a ierbii, a randunicilor care isi faceau cuib la stresina casei.
-Ai vazut? Fiecare lucru si fiecare om are un drum pe care trebuie sa il strabata, chiar daca la capatul lui
trebuie sa se desparta de multe fiinte si locuri dragi...daca ar fi vesnic, nu ar mai fi atat de frumos...ar deveni
doar un bagaj enorm si greu asemeni unei pietre..., spuse bunicul in timp ce fetita se ridica si alerga afara sa
prinda fulgii pe buze si in palme razand vesela.
-Bunicule...iubesc fulgii si ma bucur ca la anul va ninge iarasi, iar cei de acuma vor trai in sufletul meu
mereu,...mereu,...ca si tine bunicule...ca si tine...!
Fetita de odinioara isi sterge lacrimile de dor si drag...e mare acuma, fulgii cad in continuare...doar bunicul nu
mai este cu ea...
Au ramas acolo pe prispa casei lui doar amintirile...amintirea lui...
Amintire pe care o va purta mereu cu ea si pe care nimeni, niciodata nu o va putea face sa fie mai putin vie...nu va
putea sa i-o ia...acea amintire care pe masura ce timpul trece este mai pretioasa...
Amintirea unui batran schiop in urma razboiului care mereu o astepta in prispa casei pe un scaunel mic si verde,
scorojit de vreme si timp...,amintirea povestilor si pildelor lui frumoase pe care i le spunea in timp ce o adormea
pe bratele lui incercate de ani si viata...,amintirea tigarilor Marasesti din pulovarul bunicului...,a cataractei
lui de pe ochiul stang...,a rasului lui gros si frumos...care si acuma il mai aude...a bratelor lui calde si
primitoare...aceasta amintire va fi mereu vie si nepretuita.
Tanara zambi si incepand sa rada cu lacrimi in privire, alerga afara sa prinda din nou fulgii pe buze si in palme...
-Vezi bunicule ce frumos ninge?...intreba ea privind Cerul...
De undeva din amintire bunicul ii raspunse fericit si tusind de la tigari:
-Da, draga bunicului...frumos mai ninge afara..., dar tu vei fi cea mai frumoasa iarna a mea...si te voi astepta
mereu sa ma ningi cu sufletul tau frumos...
-Draga bunicului...vezi cum ninge? Desi tin foarte putin...fulgii sunt vesnici, pentru ca fiecare ninsoare e unica,
la fel ca si noi, iar fata bunicului stralucea de drag.
-Dar bunicule, mie imi vine mereu sa plang cand mi se topesc fulgii in palma...uneori ma urasc pentru ca sunt atat
de calda...si urasc soarele care straluceste si topeste zapada, spuse trista fetita cuibarindu-si chipul rosu
in pulovarul gros de lana al bunicului care ofta sarutand-o pe frunte.
-Draga mea...nimeni nu este pregatit niciodata sa piarda ceva sau pe cineva drag...mereu suferim cand se intampla
asta...chiar daca despartirea este pentru o clipa, pentru un an sau pentru totdeauna...atunci cand iubim ceva sau
pe cineva...suferim sa ne despartim, suferim sa nu il mai putem vedea, simti, auzi..., dar fiecare intamplare are
un rost anume, iar ceea ce ne ramane este de nepretuit.
-Dar bunicule, dupa ce fulgul dispare...ce ne mai ramane?
-Ne ramane amintirea lui...,viata lui scurta, dar magica..frumusetea lui inainte de a se topi... Cum ar fi fost
draga mea, daca fulgul ar fi ramas vesnic sau ar fi disparut la mijlocul caderii lui?
-Pai..., nu cred ca mi-ar place sa fie vesnic iarna...imi place si vara, spuse fetita zambind la amintirea cireselor
si a ierbii, a randunicilor care isi faceau cuib la stresina casei.
-Ai vazut? Fiecare lucru si fiecare om are un drum pe care trebuie sa il strabata, chiar daca la capatul lui
trebuie sa se desparta de multe fiinte si locuri dragi...daca ar fi vesnic, nu ar mai fi atat de frumos...ar deveni
doar un bagaj enorm si greu asemeni unei pietre..., spuse bunicul in timp ce fetita se ridica si alerga afara sa
prinda fulgii pe buze si in palme razand vesela.
-Bunicule...iubesc fulgii si ma bucur ca la anul va ninge iarasi, iar cei de acuma vor trai in sufletul meu
mereu,...mereu,...ca si tine bunicule...ca si tine...!
Fetita de odinioara isi sterge lacrimile de dor si drag...e mare acuma, fulgii cad in continuare...doar bunicul nu
mai este cu ea...
Au ramas acolo pe prispa casei lui doar amintirile...amintirea lui...
Amintire pe care o va purta mereu cu ea si pe care nimeni, niciodata nu o va putea face sa fie mai putin vie...nu va
putea sa i-o ia...acea amintire care pe masura ce timpul trece este mai pretioasa...
Amintirea unui batran schiop in urma razboiului care mereu o astepta in prispa casei pe un scaunel mic si verde,
scorojit de vreme si timp...,amintirea povestilor si pildelor lui frumoase pe care i le spunea in timp ce o adormea
pe bratele lui incercate de ani si viata...,amintirea tigarilor Marasesti din pulovarul bunicului...,a cataractei
lui de pe ochiul stang...,a rasului lui gros si frumos...care si acuma il mai aude...a bratelor lui calde si
primitoare...aceasta amintire va fi mereu vie si nepretuita.
Tanara zambi si incepand sa rada cu lacrimi in privire, alerga afara sa prinda din nou fulgii pe buze si in palme...
-Vezi bunicule ce frumos ninge?...intreba ea privind Cerul...
De undeva din amintire bunicul ii raspunse fericit si tusind de la tigari:
-Da, draga bunicului...frumos mai ninge afara..., dar tu vei fi cea mai frumoasa iarna a mea...si te voi astepta
mereu sa ma ningi cu sufletul tau frumos...
Etichete:
Iubesc VIATA
Vis de Craciun
"Într-una din serile trecute am avut un vis minunat. Am visat ca tocmai terminasem treburile gospodãresti si mã pregãteam de culcare, când am auzit un zgomot la usa de la intrare. Am deschis si, spre surprinderea mea, in prag era un inger ce avea un sac plin. Si-a dus degetul la buze, fãcându-mi semn sã nu tip. - Ce faci aici..., am început eu sã-l intreb, însã cuvintele mi-au amutit pe buze când am vãzut lacrimile din ochii lui. Nici urmã de bucurie nestãvilitã în ochii lui, ci doar o tristete blândã si caldã. Si cu glas soptit a început sã-mi spunã: - Am venit sa te invat strãvechea semnificatie a Crãciunului - acea semnificatie profundã, datã uitãrii în zilele noastre...
- Am venit sa te invat cã Steaua a fost semnul ceresc al unei promisiuni fãcute cu veacuri în urmã. Dumnezeu promisese un Mântuitor, un Salvator pentru lumea cãzutã, si unul dintre semnele împlinirii acelei promisiuni era mãreata Stea de la Rãsãrit. Steaua din vârful bradului sau din fereastrã ne reaminteste acum de dragostea lui Dumnezeu pentru omenire si de împlinirea acelei promisiuni fãcute de Dumnezeu. Nenumãratele stelute ce sclipesc în noapte - una pentru fiecare - vorbesc acum despre speranta arzãtoare a întregii omeniri. Si ingerul a asezat cu grijã steluta pe semineu, scotând apoi dintr-un sac o betealã de un rosu strãlucitor.
- Am venit sa te invat cã rosul este prima culoare a Crãciunului. Crestinii care au folosit-o pentru prima datã au ales-o ca sã le aminteascã de sângele Mântuitorului, sânge care s-a vãrsat pentru toti oamenii la Calvar, atunci când Cristos Si-a dat viata pentru noi, astfel ca fiecare sã putem avea parte de darul oferit nouã de Dumnezeu - viata eternã. Rosul este o culoare plinã, intensã, vie. Este cea mai mãreatã dintre toate culorile. Ea simbolizeazã darul lui Dumnezeu pentru noi.
Apoi ingerul m-a privit cu ochi blânzi si a continuat: - Am venit sa te invat (Si între timp a scos din fundul sacului un brãdulet pe care l-a asezat cu grijã în fata semineului, aninând în el beteala rosie. Verdele plin al bradului contrasta atât de frumos cu beteala rosie. Cu sigurantã cã aceasta era a doua culoare a Crãciunului!) ...Culoarea verde a bradului rãmâne aceeasi de-a lungul anului. Ea simbolizeazã speranta vesnicã a omenirii. Verdele este culoarea tineretii, a sperantei neînvinse, culoarea promitãtoare de belsug a naturii. Toate acele bradului aratã spre cer, simbolizând gândurile omului care se întorc mereu înspre înalturi - si de unde altundeva îi poate veni ajutorul? Bãtrânul brad verde, el a fost mereu prietenul omului. L-a adãpostit sub crengile lui plecate, l-a încãlzit, i-a oferit frumusete, i-a mobilat locuinta.
Brusc am auzit un clinchet cristalin. Venea parcã din depãrtãri de veacuri. Am venit sa te invat cã la fel cum oitele rãtãcite sunt gãsite dupã sunetul clopotelului ce-l poartã la gât, tot asa sunetul clopotelului ar trebui sã-i aminteascã omului cã trebuie sã se întoarcã în turma din care s-a rãtãcit. Clopotelul înseamnã cãlãuzire si regãsire, el înseamnã întoarcere si ne aminteste cã fiecare în parte are o valoare neasemuitã în ochii Domnului.
Si în timp ce clinchetul clopotelului s-a stins în noapte, ingerul a scos la ivealã o lumânare. A înfipt-o în sfesnicul de pe semineu si a aprins-o. Întunericul încãperii s-a retras parcã speriat de razele pâlpâinde ce se revãrsau feeric de la mica luminitã, zugrãvind imagini de basm pe peretii încãperii. - Sa nu uiti, a soptit ingerul, cã lumânarea aratã recunostinta omului pentru Steaua din vechime. Luminita ei firavã este ca o oglindire a sclipirii stelelor în noapte. La început, în bradul împodobit cu betealã, au fost prinse lumânãrele, înlocuite acum de beculetele multicolore. Fiecare om trebuie sã fie o luminitã ce vorbeste despre darul lui Dumnezeu, despre neasemuita Lui lucrare întru salvarea omenirii.
Apoi ingerul a scos din sac un dar. Mi-a arãtat panglica ce înfrumuseta darul si mi-a spus: - Darul este împachetat frumos,La fel cum panglica leagã darul, tot asa trebuie sã fie legati oamenii între ei prin bunãvointã. Bunãvointã între oameni, acesta este mesajul panglicii.
Asteptam sã vãd ce mai are ingerul in sac. Dar el s-a intins spre crengile bradului si a desprins de acolo o acadea în formã de bastonas. Mi-a întins-o cu grijã spunandu-mi : bastonasul-acadea reprezintã toiagul de care se foloseste pãstorul pentru a-si aduce înapoi în staul oile rãtãcite. Bastonasul-acadea reprezintã mâna întinsã spre fratii nostri de Crãciun - mâna ce le vine în ajutor. Bastonasul-acadea simbolizeazã faptul cã fiecare în parte este pãzitorul fratelui sãu.
Apoi ingerul a fãcut o pauzã. Mi-am dat seama ca venise vremea sa plece , dar parca sclipirea din ochi imi spunea ca mai are sa-mi arate ceva . Nici nu stiu când a bãgat mâna în sac, doar am vãzut cã-mi întinde o cununitã de brad. Vãzându-mi ezitarea, a agãtat-o el la usa de la intrare si mi-a spus: - Te rog, nu uita cã aceastã cununitã simbolizeazã caracterul etern al dragostei - dragostea nu înceteazã niciodatã, nu se sfârseste, nu conteneste. Este un nesfârsit cerc al dragostei, al cãrei început adesea nu-l stim si al cãrei sfârsit degeaba îl cãutãm....si a plecat.
In urma lumânarea continua sã îmbrace camera într-o luminã blândã si feericã, iar gândurile mele au poposit îndelung la tot ingerul ma invatase in Ajun de Crãciun: sã dãruiesti si sã ajuti, sã iubesti si sã slujesti - despre asta vorbeste Crãciunul, si mai târziu Calvarul. Ce altceva mai mãret sã faci în viatã? "
- Am venit sa te invat cã Steaua a fost semnul ceresc al unei promisiuni fãcute cu veacuri în urmã. Dumnezeu promisese un Mântuitor, un Salvator pentru lumea cãzutã, si unul dintre semnele împlinirii acelei promisiuni era mãreata Stea de la Rãsãrit. Steaua din vârful bradului sau din fereastrã ne reaminteste acum de dragostea lui Dumnezeu pentru omenire si de împlinirea acelei promisiuni fãcute de Dumnezeu. Nenumãratele stelute ce sclipesc în noapte - una pentru fiecare - vorbesc acum despre speranta arzãtoare a întregii omeniri. Si ingerul a asezat cu grijã steluta pe semineu, scotând apoi dintr-un sac o betealã de un rosu strãlucitor.
- Am venit sa te invat cã rosul este prima culoare a Crãciunului. Crestinii care au folosit-o pentru prima datã au ales-o ca sã le aminteascã de sângele Mântuitorului, sânge care s-a vãrsat pentru toti oamenii la Calvar, atunci când Cristos Si-a dat viata pentru noi, astfel ca fiecare sã putem avea parte de darul oferit nouã de Dumnezeu - viata eternã. Rosul este o culoare plinã, intensã, vie. Este cea mai mãreatã dintre toate culorile. Ea simbolizeazã darul lui Dumnezeu pentru noi.
Apoi ingerul m-a privit cu ochi blânzi si a continuat: - Am venit sa te invat (Si între timp a scos din fundul sacului un brãdulet pe care l-a asezat cu grijã în fata semineului, aninând în el beteala rosie. Verdele plin al bradului contrasta atât de frumos cu beteala rosie. Cu sigurantã cã aceasta era a doua culoare a Crãciunului!) ...Culoarea verde a bradului rãmâne aceeasi de-a lungul anului. Ea simbolizeazã speranta vesnicã a omenirii. Verdele este culoarea tineretii, a sperantei neînvinse, culoarea promitãtoare de belsug a naturii. Toate acele bradului aratã spre cer, simbolizând gândurile omului care se întorc mereu înspre înalturi - si de unde altundeva îi poate veni ajutorul? Bãtrânul brad verde, el a fost mereu prietenul omului. L-a adãpostit sub crengile lui plecate, l-a încãlzit, i-a oferit frumusete, i-a mobilat locuinta.
Brusc am auzit un clinchet cristalin. Venea parcã din depãrtãri de veacuri. Am venit sa te invat cã la fel cum oitele rãtãcite sunt gãsite dupã sunetul clopotelului ce-l poartã la gât, tot asa sunetul clopotelului ar trebui sã-i aminteascã omului cã trebuie sã se întoarcã în turma din care s-a rãtãcit. Clopotelul înseamnã cãlãuzire si regãsire, el înseamnã întoarcere si ne aminteste cã fiecare în parte are o valoare neasemuitã în ochii Domnului.
Si în timp ce clinchetul clopotelului s-a stins în noapte, ingerul a scos la ivealã o lumânare. A înfipt-o în sfesnicul de pe semineu si a aprins-o. Întunericul încãperii s-a retras parcã speriat de razele pâlpâinde ce se revãrsau feeric de la mica luminitã, zugrãvind imagini de basm pe peretii încãperii. - Sa nu uiti, a soptit ingerul, cã lumânarea aratã recunostinta omului pentru Steaua din vechime. Luminita ei firavã este ca o oglindire a sclipirii stelelor în noapte. La început, în bradul împodobit cu betealã, au fost prinse lumânãrele, înlocuite acum de beculetele multicolore. Fiecare om trebuie sã fie o luminitã ce vorbeste despre darul lui Dumnezeu, despre neasemuita Lui lucrare întru salvarea omenirii.
Apoi ingerul a scos din sac un dar. Mi-a arãtat panglica ce înfrumuseta darul si mi-a spus: - Darul este împachetat frumos,La fel cum panglica leagã darul, tot asa trebuie sã fie legati oamenii între ei prin bunãvointã. Bunãvointã între oameni, acesta este mesajul panglicii.
Asteptam sã vãd ce mai are ingerul in sac. Dar el s-a intins spre crengile bradului si a desprins de acolo o acadea în formã de bastonas. Mi-a întins-o cu grijã spunandu-mi : bastonasul-acadea reprezintã toiagul de care se foloseste pãstorul pentru a-si aduce înapoi în staul oile rãtãcite. Bastonasul-acadea reprezintã mâna întinsã spre fratii nostri de Crãciun - mâna ce le vine în ajutor. Bastonasul-acadea simbolizeazã faptul cã fiecare în parte este pãzitorul fratelui sãu.
Apoi ingerul a fãcut o pauzã. Mi-am dat seama ca venise vremea sa plece , dar parca sclipirea din ochi imi spunea ca mai are sa-mi arate ceva . Nici nu stiu când a bãgat mâna în sac, doar am vãzut cã-mi întinde o cununitã de brad. Vãzându-mi ezitarea, a agãtat-o el la usa de la intrare si mi-a spus: - Te rog, nu uita cã aceastã cununitã simbolizeazã caracterul etern al dragostei - dragostea nu înceteazã niciodatã, nu se sfârseste, nu conteneste. Este un nesfârsit cerc al dragostei, al cãrei început adesea nu-l stim si al cãrei sfârsit degeaba îl cãutãm....si a plecat.
In urma lumânarea continua sã îmbrace camera într-o luminã blândã si feericã, iar gândurile mele au poposit îndelung la tot ingerul ma invatase in Ajun de Crãciun: sã dãruiesti si sã ajuti, sã iubesti si sã slujesti - despre asta vorbeste Crãciunul, si mai târziu Calvarul. Ce altceva mai mãret sã faci în viatã? "
Etichete:
Iubesc VIATA
Abur si Lumina
Undeva...candva, demult, eram eu, o fetita de cativa anisori, atat cat poti numara degetele de la o mana...
Era zapada, multa si in troieni, mergeam la derdelus cu copiii si ne dadeam cu saniuta, de dimineata pana seara.Eram uda in cizme si-mi degerau picioarele, dar pentru nimic in lume nu m-as fi intors acasa sa ma schimb...
Mi-era foame, dar langa derdelus, in P-ta 700, erau taranii cu butoaiele de muraturi...ceream cate un castravete murat, inghetat de-ti crapau dintii, apoi mancam putina zapada in loc de apa, sa imi treaca saratura care pisca buzele, imi curgea nasul, dar ce conta?
Mai aud inca rasetele si bucuria, as vrea sa mai simt si azi starea aceasta, dar nu o mai simt...
Pe inserat, trageam de o ata o sanie veche, ruginita la sine,reparata in fiecare an de bunicul meu, eram obosita, cu nasul inrosit si picioarele ude...
Intram in casa si bunica ma punea sa scutur zapada de pe haine si de pe fular...apoi imi dadea hainute calde si moi, dar nu uita sa ma certe ca am stat prea mult...
Seara Craciunului, ce amintiri frumoase...
Era frumos de Craciun cand eram mica.
Bunicul meu drag, aducea bradul, il cioplea si-l punea in suport, urmand ca impreuna, toti membri familiei sa-l impodobim, ascultand colinde.
El era barbatul in casa noastra, altul nu-mi amintesc...
Bunica , facea cozonaci, sarmale in oala de pamant, piftie cum numai ea stie sa faca, facea prajitura cu mar si scortisoara, preferata mea.
Facea o curatenie in toata casa de sclipea parchetul,pe vremea aceea il freca cu ceara.
In dulapurile vechi prindea pe marginea rafturilor coltunasi de dantela apretata.
Spala bibelourile si le lustruia, apreta perdelele grele si improspata puful perinilor.Apoi mergam afara cu ea, cu covoarele, le intorceam cu fata pe zapada si le bateam sa prinda miros de prospatura.
Cozonacii ii cocea in cuptor, crescuti si rumeni si aveau un miros...hipnotizant...apoi facea painea, care, era atat de mare, ca de abia o puteam cuprinde cu bratele mele de fetita...
Toate bunatatile pe care le facea, le punea mai apoi in camara, le acoperea cu un cojoc si le lasa "sa se duca la Dumnezeu".
Verificam din minut in minut camara, sa vad daca s-au intors din Cer ca sa le pot manca.
Rupeam cate o bucata mare de paine cu coaja, o ungeam cu unsoare, presaram sare grunjoasa si rontaiam pana ma dureau falcile. Treceam apoi la cozonaci si la prajituri pana ma saturam asa de tare ca adormeam fara sa il vad pe Mosul.
Multe ierni au pastrat acelasi tipic, am cantat aceleasi colinde, am batut pe la aceleasi porti si am primit aceleasi cornulete cu dulceata pe unde colindam. De cele mai multe ori era zapada mare incat ne ajungea pana mai sus de genunchi. Mergeam in sir, pe poteci inguste, croite printre nameti, cu ciorapii de obicei uzi de atata joaca si zbantuiala, cu scartitul copilaresc al omatului in urechi.
Plecam la colindat cu copii, cat inca era zi,pe la ora patru dupa-amiaza, ni se parea rezonabil si oricum nu mai aveam rabdare.
Luam cartierul prin invaluire.
Cantam pe zece voci,fals, prea incet sau prea tare, cu ochii dupa prajituri si, in cazul meu, dupa caini din curte, sa nu cumva sa ma apuce vreunul de picioare. Toti vecinii din zona aveau la usa de la bucatarie -ca acolo ii gaseam in Ajun pe toti- clante vechi, neunse, din metal galbui. Reci, daca puneai limba pe ele acolo ramaneai.
Cand intram, ne lovea un aer cald si aburi si miros de sarmale ca ameteam de placere. Ne intorceam acasa rupti de oboseala si cu ochii mici mici, cu traistele pline de nuci, mere, cozonac si prajituri.
De cate ori ma gandesc la perioada aia imi vine in minte o zi de decembrie, o incredibil de friguroasa zi de decembrie.
Era Ajunul Craciunului.
Cred ca este ultima mea amintire cu Craciunul copilariei.
Parca atunci s-a rupt vraja si ce a urmat nu mai mirosea asa de fascinant si nici nu mi s-a mai parut rupt din poveste.
In seara aceea de Ajun nu a nins.Ne-am dus la colidat, ca in fiecare an, dar... multi nu ne-au primit la colinda,pentru ca eram prea mari de-acum... la si mai multi nu ne-am mai dus de oboseala.
Parca mi-era rusine sa mai merg...parca vecinii ma priveau altfel...
Ai mei nu-mi mai spuneau sa repet poeziile, ca in curand va veni Mosul...eu nu mai stateam pe geam privind lung, ca in trecut, sa-l vad pe Mosul Bun, cand vine...
Ma uitam printre gene si trageam pe nas in reprize scurte aerul rece. Vedeam cum iese abur din gura si nu mai lua, ca in alti ani, forme fantastice.
Era doar abur. Vedeam cum palpaie lumanarile si umbrele erau doar umbre, nu mai erau oameni care-mi ascultau colinda cu lacrimi in ochi ca mai apoi sa-mi umple traistutza tesuta de bunica, si nu mai erau zane si printese.
Bunica mirosea a unguent Boicil, si nu a cozonaci asa cum eram obisnuita, si era obosita, nu ma vedea, nu ma auzea, nu ma simtea.
Cu ochelarii lui rotunzi, Bunicu sforaia in jiltul lui care scartaia, nu mai avea putere sa-mi ciopleasca Bradul...nu ma mai tinea ca alta data pe genunchii lui, sa-mi spuna povesti din copilaria lui.
Mami era la servici, nu ma mai pieptana cu doua codite si nu-mi mai punea fundite rosii, ca sa -i plac Mosului...
La usa mea au venit colindatori, copii mici, i-am ascultat privindu-i sfidator, de ce ei sunt mici? iar eu am crescut?ce mult as fi vrut sa mai fie odata ca si anul ce trecuse...
Bradul meu parca era chel, globurile pe jumatate ciobite. Si eu obosita si inghetata si, din pacate,atat de lucida.
A doua zi am aflat ceva ce banuiam demult, si anume ca Mos Craciun e o poveste de adormit copii. Probabil ca daca mi-ar fi spus cineva cu un Craciun in urma nu as fi crezut insa, se pare, atunci venise timpul si odata cu Mos Craciun au disparut si personajele din aburi si din lumina.
Visele sunt facute pentru ca, intr-o zi, sa le atingem, chiar daca numai cu varful degetelor.
Mi-as dori sa pot continua sa visez alaturi de Ines, inca o bucata de drum... si poate, pana la capat.
Craciunul vostru va fie bland,
miros de mandarine,
de lumanari suflate...
Intepaturi de ace de brazi,
atarnate stele in cortegiu,
si dorul de zapada...
Retete de gatit,
cu vorbe mirosind a dulce,
a cozonac si a castane.
Lumina la ferestre aprinzând
dorinte de sarbatoare...
Dantele in vitrine,
vise la nesfarsit...
Casa voastra luminand in noapte
cu ganduri stropite
de colinde dragi...
Era zapada, multa si in troieni, mergeam la derdelus cu copiii si ne dadeam cu saniuta, de dimineata pana seara.Eram uda in cizme si-mi degerau picioarele, dar pentru nimic in lume nu m-as fi intors acasa sa ma schimb...
Mi-era foame, dar langa derdelus, in P-ta 700, erau taranii cu butoaiele de muraturi...ceream cate un castravete murat, inghetat de-ti crapau dintii, apoi mancam putina zapada in loc de apa, sa imi treaca saratura care pisca buzele, imi curgea nasul, dar ce conta?
Mai aud inca rasetele si bucuria, as vrea sa mai simt si azi starea aceasta, dar nu o mai simt...
Pe inserat, trageam de o ata o sanie veche, ruginita la sine,reparata in fiecare an de bunicul meu, eram obosita, cu nasul inrosit si picioarele ude...
Intram in casa si bunica ma punea sa scutur zapada de pe haine si de pe fular...apoi imi dadea hainute calde si moi, dar nu uita sa ma certe ca am stat prea mult...
Seara Craciunului, ce amintiri frumoase...
Era frumos de Craciun cand eram mica.
Bunicul meu drag, aducea bradul, il cioplea si-l punea in suport, urmand ca impreuna, toti membri familiei sa-l impodobim, ascultand colinde.
El era barbatul in casa noastra, altul nu-mi amintesc...
Bunica , facea cozonaci, sarmale in oala de pamant, piftie cum numai ea stie sa faca, facea prajitura cu mar si scortisoara, preferata mea.
Facea o curatenie in toata casa de sclipea parchetul,pe vremea aceea il freca cu ceara.
In dulapurile vechi prindea pe marginea rafturilor coltunasi de dantela apretata.
Spala bibelourile si le lustruia, apreta perdelele grele si improspata puful perinilor.Apoi mergam afara cu ea, cu covoarele, le intorceam cu fata pe zapada si le bateam sa prinda miros de prospatura.
Cozonacii ii cocea in cuptor, crescuti si rumeni si aveau un miros...hipnotizant...apoi facea painea, care, era atat de mare, ca de abia o puteam cuprinde cu bratele mele de fetita...
Toate bunatatile pe care le facea, le punea mai apoi in camara, le acoperea cu un cojoc si le lasa "sa se duca la Dumnezeu".
Verificam din minut in minut camara, sa vad daca s-au intors din Cer ca sa le pot manca.
Rupeam cate o bucata mare de paine cu coaja, o ungeam cu unsoare, presaram sare grunjoasa si rontaiam pana ma dureau falcile. Treceam apoi la cozonaci si la prajituri pana ma saturam asa de tare ca adormeam fara sa il vad pe Mosul.
Multe ierni au pastrat acelasi tipic, am cantat aceleasi colinde, am batut pe la aceleasi porti si am primit aceleasi cornulete cu dulceata pe unde colindam. De cele mai multe ori era zapada mare incat ne ajungea pana mai sus de genunchi. Mergeam in sir, pe poteci inguste, croite printre nameti, cu ciorapii de obicei uzi de atata joaca si zbantuiala, cu scartitul copilaresc al omatului in urechi.
Plecam la colindat cu copii, cat inca era zi,pe la ora patru dupa-amiaza, ni se parea rezonabil si oricum nu mai aveam rabdare.
Luam cartierul prin invaluire.
Cantam pe zece voci,fals, prea incet sau prea tare, cu ochii dupa prajituri si, in cazul meu, dupa caini din curte, sa nu cumva sa ma apuce vreunul de picioare. Toti vecinii din zona aveau la usa de la bucatarie -ca acolo ii gaseam in Ajun pe toti- clante vechi, neunse, din metal galbui. Reci, daca puneai limba pe ele acolo ramaneai.
Cand intram, ne lovea un aer cald si aburi si miros de sarmale ca ameteam de placere. Ne intorceam acasa rupti de oboseala si cu ochii mici mici, cu traistele pline de nuci, mere, cozonac si prajituri.
De cate ori ma gandesc la perioada aia imi vine in minte o zi de decembrie, o incredibil de friguroasa zi de decembrie.
Era Ajunul Craciunului.
Cred ca este ultima mea amintire cu Craciunul copilariei.
Parca atunci s-a rupt vraja si ce a urmat nu mai mirosea asa de fascinant si nici nu mi s-a mai parut rupt din poveste.
In seara aceea de Ajun nu a nins.Ne-am dus la colidat, ca in fiecare an, dar... multi nu ne-au primit la colinda,pentru ca eram prea mari de-acum... la si mai multi nu ne-am mai dus de oboseala.
Parca mi-era rusine sa mai merg...parca vecinii ma priveau altfel...
Ai mei nu-mi mai spuneau sa repet poeziile, ca in curand va veni Mosul...eu nu mai stateam pe geam privind lung, ca in trecut, sa-l vad pe Mosul Bun, cand vine...
Ma uitam printre gene si trageam pe nas in reprize scurte aerul rece. Vedeam cum iese abur din gura si nu mai lua, ca in alti ani, forme fantastice.
Era doar abur. Vedeam cum palpaie lumanarile si umbrele erau doar umbre, nu mai erau oameni care-mi ascultau colinda cu lacrimi in ochi ca mai apoi sa-mi umple traistutza tesuta de bunica, si nu mai erau zane si printese.
Bunica mirosea a unguent Boicil, si nu a cozonaci asa cum eram obisnuita, si era obosita, nu ma vedea, nu ma auzea, nu ma simtea.
Cu ochelarii lui rotunzi, Bunicu sforaia in jiltul lui care scartaia, nu mai avea putere sa-mi ciopleasca Bradul...nu ma mai tinea ca alta data pe genunchii lui, sa-mi spuna povesti din copilaria lui.
Mami era la servici, nu ma mai pieptana cu doua codite si nu-mi mai punea fundite rosii, ca sa -i plac Mosului...
La usa mea au venit colindatori, copii mici, i-am ascultat privindu-i sfidator, de ce ei sunt mici? iar eu am crescut?ce mult as fi vrut sa mai fie odata ca si anul ce trecuse...
Bradul meu parca era chel, globurile pe jumatate ciobite. Si eu obosita si inghetata si, din pacate,atat de lucida.
A doua zi am aflat ceva ce banuiam demult, si anume ca Mos Craciun e o poveste de adormit copii. Probabil ca daca mi-ar fi spus cineva cu un Craciun in urma nu as fi crezut insa, se pare, atunci venise timpul si odata cu Mos Craciun au disparut si personajele din aburi si din lumina.
Visele sunt facute pentru ca, intr-o zi, sa le atingem, chiar daca numai cu varful degetelor.
Mi-as dori sa pot continua sa visez alaturi de Ines, inca o bucata de drum... si poate, pana la capat.
Craciunul vostru va fie bland,
miros de mandarine,
de lumanari suflate...
Intepaturi de ace de brazi,
atarnate stele in cortegiu,
si dorul de zapada...
Retete de gatit,
cu vorbe mirosind a dulce,
a cozonac si a castane.
Lumina la ferestre aprinzând
dorinte de sarbatoare...
Dantele in vitrine,
vise la nesfarsit...
Casa voastra luminand in noapte
cu ganduri stropite
de colinde dragi...
Craciun Fericit!
Etichete:
Iubesc VIATA
miercuri, 23 decembrie 2009
marți, 22 decembrie 2009
Colindul cel mai sfant...
Ne-au colindat...cu emotii mari dar cu multa bucurie.
Ei, boboceii de clasa 1...
Ei, boboceii de clasa 1...
Fetita mea si colegii ei, sub atenta indrumare a Doamnei invatatoare, in ultima zi de curs, inaintea vacantei.
Asta pentru ca nu a fost voie sa se organizeze serbari (gripa fiind marele impediment).
Si s-a gandit Doamna, ca cei mici, nu ne pot lasa asa...cu ochii-n soare...sa vedem si noi ca ei au mai crescut, ca sunt mai atenti, mai buni...
Si s-a gandit Doamna, ca cei mici, nu ne pot lasa asa...cu ochii-n soare...sa vedem si noi ca ei au mai crescut, ca sunt mai atenti, mai buni...
Si ne-au cantat vreo 10 colinde, pe doua si trei voci, atat de frumos, incat noi, parintii, ne stergeam ascuns lacrimile in bancutele mici, in care stingheriti, ne gasisem cate-un loc.
Mandra mea zambeste ...m-a vazut in banca...zambesc si eu, din tot sufletul...
Steaaua suuus raasaaareeee,
Caa o tainaaa maaareeee
Caa o tainaaa maaareeee
Craciun fericit, din partea elevilor clasei 1 din Liceul Pedagogic Carmen Sylva, Timisoara.
Etichete:
Iubesc VIATA
Decembrie...
A nins si la noi...dalb, sublim, ca-ntr-o feerica poveste.
Si nu am rezistat atator frumuseti...
Ines testeaza un mini-derdelus...
Momente dragi...
Mami ma trage cu saniuta...
Mini-partieeeeeeeee...
Si din nou... si iar... si din nou... si inca o data...
Un nou sport: inotul prin nameti:))
Incerc sa las urma unui ingeras, sa vedem daca-mi iese...
Mai incerc...
Mi-a iesit!!! Priviti ingerasul...
Creativitate by Ines: o floare pe zapada, e frumoasa nu?
Si la sfarsit, obrajori rumeni...
Etichete:
Iubesc VIATA
joi, 17 decembrie 2009
marți, 15 decembrie 2009
E vremea colindelor...
Pana la Craciun, voi asculta colinde, sa ma inunde pacea si linistea sufleteasca.
O ascult pe fetita mea, cu glasul ei ca un clinchet de clopotel, cum repeta colindele invatate cu Doamna invatatoare...
Oare asta sa fie pacea si linistea pe care o cautam? da...asta este...
O ascult pe fetita mea, cu glasul ei ca un clinchet de clopotel, cum repeta colindele invatate cu Doamna invatatoare...
Oare asta sa fie pacea si linistea pe care o cautam? da...asta este...
Etichete:
Aici Radio ... Dorisake
luni, 14 decembrie 2009
10 ganduri de Craciun
EL a fost şi este totul.
Proorocii i-au vestit venirea, apostolii i-au vestit revenirea, învierea.
Nu aparţine nimănui pentru că este al tuturor.
Şi iată ce am învăţat eu de la El.
1. Dai curaj, iei detaşare.
2. Dai detaşare, iei înţelepciune.
3. Dai înţelepciune, iei răbdare.
4. Dai răbdare, iei voinţă.
5. Dai voinţă, iei putere.
6. Dai putere, iei eficienţă.
7. Dai eficienţă, iei timp.
8. Dai timp, iei iubire.
9. Dai iubire, iei viaţă.
10. Dai viaţă, iei spirit.
Dacă vei ajunge să dai spirit …
Totul începe cu puţin curaj şi se termină cu mult spirit.
Fiecare e dator să descopere aceste trepte de unul singur.
Să le descopere „real”. Atunci va afla că aceste trepte nu pot fi urcate decât una câte una. Nu neapărat în ordinea de mai sus.
Iar primul pas trebuie făcut cu credinţă. Nu trebuie să vedeţi toate treptele, ci doar una pe rând. Şi să vă concentraţi asupra ei. Celelalte vor apărea la timpul potrivit. Iar cel care crede că a urcat mai multe de-odată, este de fapt cel care a decăzut.
Fiecare e dator să urce aceste trepte de unul singur.
Gândiţi-vă că mergeţi prin noapte alături de (ne)cunoscuţi sau singuri. Nimeni nu va putea să vadă pentru voi în acea noapte. Şi deşi poate că aveţi câmpul vizual restrâns drastic, pe măsură ce înaintaţi, viaţa voastră continuă să se desfăşoare. Până veţi ajunge la destinaţia dorită.
Sunt 10 învăţăminte. Când ar putea fi la fel de bine 100. Sau şi mai bine, 1.
Sunt multe lucruri nespuse în această devenire, în aceste învăţăminte. Lucruri pe care va trebui să le descoperiţi voi. Şi când veţi descoperi toate detaliile, toate subtilităţile, toate răscrucile … vor rămâne doar cele 10 învăţăminte. Curate, limpezi, clare.
1. Sunteţi înspăimântaţi, sunteţi înebuniţi de frică. Şi vă opriţi din drum. Pentru că puneţi frica înaintea nebuniei şi înaintea respectului.
Curajul este respectul pe care îl avem faţă de frică şi nebunia controlată cu care o învingem.
2. „Detaşarea este prima regulă a spiritualităţii”. Knight of MiDraSk
Aparent ilogic, pentru că printre învăţămintele mele este pe poziţia a 2-a. Acest aspect nu contează deloc acum. Când începe visarea. O dată cu detaşarea începe visarea. Şi o dată cu visarea începe înălţarea.
3. Înţelepciunea nu înseamnă vârstă. Înseamnă raţiune şi un mental puternic.
4. Ce mult contează să ştii să aştepţi. Să aştepţi să vezi şi să vezi „real”.
Mai întâi vine voinţa, după care vine răbdarea, după care vine înţelepciunea. Evident, logic. La prima vedere.
5. Ei bine, paradoxal sau nu, este chiar invers. Mai întâi trebuie să ai un mental puternic pentru a ştii să aştepţi şi pentru a şti ce aştepţi. Iar când vei şti, vei vrea. Pentru că nu poţi să vrei ceea ce nu cunoşti.
6. Multă vreme am crezut că a fi puternic înseamnă a da, în sensul de a lovi. De ceva vreme sunt de părerea că a fi puternic înseamnă să fii capabil să primeşti, nu să dai. Tot despre lovituri este vorba. Şi tot despre o luptă.
Doar în artele marţiale învăţăm să luptăm ca să nu mai avem nevoie de luptă. Şi această referire e valabilă doar în cazul contactelor fizice.
O să vă spun peste o vreme cât de departe de adevăr am fost cu aceste convingeri ale mele în legătură cu puterea.
7. Ce înseamnă să fii eficient ? Să realizezi echilibrul între putere şi timp.
Poate cel mai greu lucru, pentru că aparent, timpul este singurul adversar pe care nu-l putem învinge. Iar puterea este cea care ne corupe cel mai uşor.
8. Un drum trebuie ales întotdeauna cu inima, pentru a fi la maximul posibilităţilor şi probabil că astfel vei putea zâmbi întotdeauna. Când reuşeşti să faci asta, timpul nu poate decât să te studieze. Astfel, îl vei putea ţine la respect.
9. Delimitarea între iubire şi dragoste ? Iubirea este necondiţionată, dragostea nu. Şi e frumos, e poetic, e eroic, martiric chiar … să iubeşti şi să ierţi.
Următorul nivel şi cel mai aproape de adevăr este: Când iubeşti cu adevărat nu este nimic de iertat. Iubirea este iertare. Mai presus de orice. Este un nivel de devenire. Şi e sublim.
Un gând şi pentru cea care îmi încântă mie existenţa, frumoasa mea fetita. Îmi voi folosi mai mult urechile spre a lua din greutăţile ce-mi apasă pe ochi, atunci când voi fi în preajma ei.
10. Cel care se vede aşa cum este, se înalţă mai presus decât cel care învie morţii.
Ştiu, nimeni nu doreşte o asemenea ascensiune. Pentru că nimeni nu a ajuns aşa departe.
Doar atunci când oferim viaţă „real”, ne înălţăm mai presus de orice închipuire.
11. Ne înălţăm spiritual.
Avem un singur duşman şi nenumăraţi adversari. Singurul nostru duşman suntem noi înşine. Iar ceilalţi, toţi pot fi trepte pe care să urcăm sau să coborâm. Chiar şi aceste învăţături pot fi adversari foarte alunecoşi.
Trebuie să înţelegem că noi, oamenii, nu suntem conţinuţi de nici o lege cu neputinţă de trecut, noi putem să ne prescriem singuri propria natură. Noi putem fi şi suntem în mijlocul lumii pentru a privi cu uşurinţă în jurul nostru şi pentru a putea înţelege ce se petrece în ea. Nu am fost făcuţi nici cereşti, nici pământeşti, nici muritori, nici nemuritori, pentru a putea deveni proprii sculptori, pictori sau poeţi ai formei pe care vrem să ne-o dăm. Am putea degenera în fiinţele inferioare şi brute sau am putea să ne înălţăm în lumea superioară a celor divine, după singura hotărâre a spiritului nostru. Avem puterea de a alege; de aceea suntem orbi, de aceea suntem plini de contradicţii.
Un exemplu de orbire, un exemplu de contradicţie.
Suntem invidioşi şi ne dorim bani si averi. De ce ? Habar nu avem ce înseamnă bogaţia cu adevărat. Iar asta ne transformă şi pe noi în oameni săraci.
V-aţi dorit vreodată să fiţi în locul lui Isus Hristos ? Vă spun eu. Niciodată.
Cu toate că el este cel mai bogat om. Şi chiar mai mult decât atât.
„Nu clevetiţi şi nu fiţi răi, căci toţi sunteţi copiii mei.”
Proorocii i-au vestit venirea, apostolii i-au vestit revenirea, învierea.
Nu aparţine nimănui pentru că este al tuturor.
Şi iată ce am învăţat eu de la El.
1. Dai curaj, iei detaşare.
2. Dai detaşare, iei înţelepciune.
3. Dai înţelepciune, iei răbdare.
4. Dai răbdare, iei voinţă.
5. Dai voinţă, iei putere.
6. Dai putere, iei eficienţă.
7. Dai eficienţă, iei timp.
8. Dai timp, iei iubire.
9. Dai iubire, iei viaţă.
10. Dai viaţă, iei spirit.
Dacă vei ajunge să dai spirit …
Totul începe cu puţin curaj şi se termină cu mult spirit.
Fiecare e dator să descopere aceste trepte de unul singur.
Să le descopere „real”. Atunci va afla că aceste trepte nu pot fi urcate decât una câte una. Nu neapărat în ordinea de mai sus.
Iar primul pas trebuie făcut cu credinţă. Nu trebuie să vedeţi toate treptele, ci doar una pe rând. Şi să vă concentraţi asupra ei. Celelalte vor apărea la timpul potrivit. Iar cel care crede că a urcat mai multe de-odată, este de fapt cel care a decăzut.
Fiecare e dator să urce aceste trepte de unul singur.
Gândiţi-vă că mergeţi prin noapte alături de (ne)cunoscuţi sau singuri. Nimeni nu va putea să vadă pentru voi în acea noapte. Şi deşi poate că aveţi câmpul vizual restrâns drastic, pe măsură ce înaintaţi, viaţa voastră continuă să se desfăşoare. Până veţi ajunge la destinaţia dorită.
Sunt 10 învăţăminte. Când ar putea fi la fel de bine 100. Sau şi mai bine, 1.
Sunt multe lucruri nespuse în această devenire, în aceste învăţăminte. Lucruri pe care va trebui să le descoperiţi voi. Şi când veţi descoperi toate detaliile, toate subtilităţile, toate răscrucile … vor rămâne doar cele 10 învăţăminte. Curate, limpezi, clare.
1. Sunteţi înspăimântaţi, sunteţi înebuniţi de frică. Şi vă opriţi din drum. Pentru că puneţi frica înaintea nebuniei şi înaintea respectului.
Curajul este respectul pe care îl avem faţă de frică şi nebunia controlată cu care o învingem.
2. „Detaşarea este prima regulă a spiritualităţii”. Knight of MiDraSk
Aparent ilogic, pentru că printre învăţămintele mele este pe poziţia a 2-a. Acest aspect nu contează deloc acum. Când începe visarea. O dată cu detaşarea începe visarea. Şi o dată cu visarea începe înălţarea.
3. Înţelepciunea nu înseamnă vârstă. Înseamnă raţiune şi un mental puternic.
4. Ce mult contează să ştii să aştepţi. Să aştepţi să vezi şi să vezi „real”.
Mai întâi vine voinţa, după care vine răbdarea, după care vine înţelepciunea. Evident, logic. La prima vedere.
5. Ei bine, paradoxal sau nu, este chiar invers. Mai întâi trebuie să ai un mental puternic pentru a ştii să aştepţi şi pentru a şti ce aştepţi. Iar când vei şti, vei vrea. Pentru că nu poţi să vrei ceea ce nu cunoşti.
6. Multă vreme am crezut că a fi puternic înseamnă a da, în sensul de a lovi. De ceva vreme sunt de părerea că a fi puternic înseamnă să fii capabil să primeşti, nu să dai. Tot despre lovituri este vorba. Şi tot despre o luptă.
Doar în artele marţiale învăţăm să luptăm ca să nu mai avem nevoie de luptă. Şi această referire e valabilă doar în cazul contactelor fizice.
O să vă spun peste o vreme cât de departe de adevăr am fost cu aceste convingeri ale mele în legătură cu puterea.
7. Ce înseamnă să fii eficient ? Să realizezi echilibrul între putere şi timp.
Poate cel mai greu lucru, pentru că aparent, timpul este singurul adversar pe care nu-l putem învinge. Iar puterea este cea care ne corupe cel mai uşor.
8. Un drum trebuie ales întotdeauna cu inima, pentru a fi la maximul posibilităţilor şi probabil că astfel vei putea zâmbi întotdeauna. Când reuşeşti să faci asta, timpul nu poate decât să te studieze. Astfel, îl vei putea ţine la respect.
9. Delimitarea între iubire şi dragoste ? Iubirea este necondiţionată, dragostea nu. Şi e frumos, e poetic, e eroic, martiric chiar … să iubeşti şi să ierţi.
Următorul nivel şi cel mai aproape de adevăr este: Când iubeşti cu adevărat nu este nimic de iertat. Iubirea este iertare. Mai presus de orice. Este un nivel de devenire. Şi e sublim.
Un gând şi pentru cea care îmi încântă mie existenţa, frumoasa mea fetita. Îmi voi folosi mai mult urechile spre a lua din greutăţile ce-mi apasă pe ochi, atunci când voi fi în preajma ei.
10. Cel care se vede aşa cum este, se înalţă mai presus decât cel care învie morţii.
Ştiu, nimeni nu doreşte o asemenea ascensiune. Pentru că nimeni nu a ajuns aşa departe.
Doar atunci când oferim viaţă „real”, ne înălţăm mai presus de orice închipuire.
11. Ne înălţăm spiritual.
Avem un singur duşman şi nenumăraţi adversari. Singurul nostru duşman suntem noi înşine. Iar ceilalţi, toţi pot fi trepte pe care să urcăm sau să coborâm. Chiar şi aceste învăţături pot fi adversari foarte alunecoşi.
Trebuie să înţelegem că noi, oamenii, nu suntem conţinuţi de nici o lege cu neputinţă de trecut, noi putem să ne prescriem singuri propria natură. Noi putem fi şi suntem în mijlocul lumii pentru a privi cu uşurinţă în jurul nostru şi pentru a putea înţelege ce se petrece în ea. Nu am fost făcuţi nici cereşti, nici pământeşti, nici muritori, nici nemuritori, pentru a putea deveni proprii sculptori, pictori sau poeţi ai formei pe care vrem să ne-o dăm. Am putea degenera în fiinţele inferioare şi brute sau am putea să ne înălţăm în lumea superioară a celor divine, după singura hotărâre a spiritului nostru. Avem puterea de a alege; de aceea suntem orbi, de aceea suntem plini de contradicţii.
Un exemplu de orbire, un exemplu de contradicţie.
Suntem invidioşi şi ne dorim bani si averi. De ce ? Habar nu avem ce înseamnă bogaţia cu adevărat. Iar asta ne transformă şi pe noi în oameni săraci.
V-aţi dorit vreodată să fiţi în locul lui Isus Hristos ? Vă spun eu. Niciodată.
Cu toate că el este cel mai bogat om. Şi chiar mai mult decât atât.
„Nu clevetiţi şi nu fiţi răi, căci toţi sunteţi copiii mei.”
Etichete:
Iubesc VIATA
marți, 1 decembrie 2009
marți, 10 noiembrie 2009
Poza zilei de 10 nov. 2009 - Ghiocei pentru Simona
Draga Simo, ca sa nu uit niciodata insemnatatea acestei zile, am pus azi poza familiei voastre de ghiocei:))
Sa fiti fericiti toti 3, toata viata!
Sa fiti fericiti toti 3, toata viata!
Etichete:
Poza zilei
Povestea unui ghiocel
Dedic aceasta povestioara, prietenei mele Simona, care a adoptat azi, cu acte in regula, o frumusete de fetita.
Simo ii spune, alintat, Ghiocel...
Simo ii spune, alintat, Ghiocel...
Albul strălucitor devine hrană pentru pământ de îndată ce soarele se hotărăşte să lumineze mai tare.
Mirosul razelor lui e asemenea unui parfum neinventat însă uşor de descris – un miros primăvăratic similar cu cel al unui nou început.
Joaca razelor de primavara nu se mai opreşte, amestecând culorile cu nonculorile ... ascunde albul sub verdele proaspăt, iar apoi face să răsară minunaţiile inexplicabile ale pământului, pentru copii ca Maria, ce încă mai au timp să le privească.
De câteva zile încoace Maria se uita la singurul ghiocel de prin preajmă.
Atât de gingaş ... cu o melancolie ascunsă sub petalele-i albe, priveşte înspre pământ, aşteptând parcă să răsară ... vreun frate de-al lui, sau ...
vreo brânduşă pentru a-şi mai alina singurătatea. Fiind mai mare decât firele de iarbă şi mai mic decât copacul din faţa lui, ce dă semne de înflorire, el, nu are cu cine să îşi împartă vorbele ... ce singurătate trebuie să simtă ...
De când s-a născut e mereu cu capul în jos, neştiind parcă de existenţa cerului.
O lungă aşteptare este reflectată în ochii ghiocelului plapand , din tulpina ce îl făcuse să crească ... dar, oare ce aşteaptă cu adevărat?
Prin mintea lui de ghiocel, întrebările, au început să îşi facă plimbarea spre calea răspunsurilor. Incearca să le opreasca dându-le o explicaţie gândită prin mintea unui ghiocel.
Iat-o: “ De ce stau cu capul în jos, ce aştept? Mă faci să râd ... căci ar trebui să ştii răspunsul...Nu, nu aştept vreun frate sau vreo brânduşă cum gândeai tu ... ci
aştept, aştept să răsară ea, cea cu care îmi voi petrece restul zilelor. Poate că o să fim rupţi de vreo mână de om pentru a fi vânduţi în scopul de a înfrumuseţa zâmbetul unei femei de 8 Martie... sau, poate vom îmbătrâni aici, unul lângă celălalt, eu mai fericit iar brandusa mai norocoasă. Aştept pentru faptul că sunt
sigur de un lucru, acela că fiecare suflet are o mama ... Există undeva si mama mea...
Ştiu, ştiu ... poate crezi că nu aş şti să o aleg dacă ar creşte mai multe mame împrejuru-mi, dar, te înşeli ... ea, nu trebuie să fie departe, căci o pot simţi printre mii de alte parfumuri. Chiar dacă ar creşte mai departe de acest copac aşa încât să nu o mai pot zări, va exista totuşi Cineva care ne va strânge odată în acelaşi buchet pentru a putea fi unul lângâ celălalt pentru vecie. Am s-o aştept ... caci mirosul parfumului ei nu e departe ... şi cerul ... ah ... ştiu ca odată il vom privi amândoi.”
Da. Mi-am mai potolit puţin şirul de întrebări cu această explicaţie. Am să aştept pentru a putea vedea ce se va mai întampla. În următoarea zi, potop de ghiocei, sau de “ghiocele” ? Exact ceea ce gândeam eu că se va întampla ... acum îi va fi încercată credinţa micului ghiocel “singuratic”. Cu capul plecat, nici nu le vede, ameţit parcă de atâtea parfumuri ce nu le recunoaşte şi ... iată, observ că din el
se naşte într-o zi, o fetita frumoasa, pe nume Ghiocica, plină de mulţumiri că a aşteptat-o pe mama ei . E minunat!
Ştiam. Credinţa ... credinţa unui mic ghiocel poate fi un leac pur şi pentru ochii Mariei, uneori plini de sclipiri greu incercate.
N-a aşteptat-o în zadar. Parfumul ei era identic cu cel al ghiocelei mici, şi mai presus de aceasta, acum, pot privi împreuna cerul!
Privesc cerul...dar nu doar ele ci si al treilea ghiocel, mai barbat din fire...
Iata-i pe toti 3 , se numesc familia de ghiocei...si vor duce mult timp de-acum incolo, aceasta poveste frumoasa, spre stele, spre cer!
Drum bun, familie frumoasa, chiar daca nu este primavara, ci afara e toamna, voi si povestea voastra ne-ati facut sa simtim primavara in sufletele noastre!
Mirosul razelor lui e asemenea unui parfum neinventat însă uşor de descris – un miros primăvăratic similar cu cel al unui nou început.
Joaca razelor de primavara nu se mai opreşte, amestecând culorile cu nonculorile ... ascunde albul sub verdele proaspăt, iar apoi face să răsară minunaţiile inexplicabile ale pământului, pentru copii ca Maria, ce încă mai au timp să le privească.
De câteva zile încoace Maria se uita la singurul ghiocel de prin preajmă.
Atât de gingaş ... cu o melancolie ascunsă sub petalele-i albe, priveşte înspre pământ, aşteptând parcă să răsară ... vreun frate de-al lui, sau ...
vreo brânduşă pentru a-şi mai alina singurătatea. Fiind mai mare decât firele de iarbă şi mai mic decât copacul din faţa lui, ce dă semne de înflorire, el, nu are cu cine să îşi împartă vorbele ... ce singurătate trebuie să simtă ...
De când s-a născut e mereu cu capul în jos, neştiind parcă de existenţa cerului.
O lungă aşteptare este reflectată în ochii ghiocelului plapand , din tulpina ce îl făcuse să crească ... dar, oare ce aşteaptă cu adevărat?
Prin mintea lui de ghiocel, întrebările, au început să îşi facă plimbarea spre calea răspunsurilor. Incearca să le opreasca dându-le o explicaţie gândită prin mintea unui ghiocel.
Iat-o: “ De ce stau cu capul în jos, ce aştept? Mă faci să râd ... căci ar trebui să ştii răspunsul...Nu, nu aştept vreun frate sau vreo brânduşă cum gândeai tu ... ci
aştept, aştept să răsară ea, cea cu care îmi voi petrece restul zilelor. Poate că o să fim rupţi de vreo mână de om pentru a fi vânduţi în scopul de a înfrumuseţa zâmbetul unei femei de 8 Martie... sau, poate vom îmbătrâni aici, unul lângă celălalt, eu mai fericit iar brandusa mai norocoasă. Aştept pentru faptul că sunt
sigur de un lucru, acela că fiecare suflet are o mama ... Există undeva si mama mea...
Ştiu, ştiu ... poate crezi că nu aş şti să o aleg dacă ar creşte mai multe mame împrejuru-mi, dar, te înşeli ... ea, nu trebuie să fie departe, căci o pot simţi printre mii de alte parfumuri. Chiar dacă ar creşte mai departe de acest copac aşa încât să nu o mai pot zări, va exista totuşi Cineva care ne va strânge odată în acelaşi buchet pentru a putea fi unul lângâ celălalt pentru vecie. Am s-o aştept ... caci mirosul parfumului ei nu e departe ... şi cerul ... ah ... ştiu ca odată il vom privi amândoi.”
Da. Mi-am mai potolit puţin şirul de întrebări cu această explicaţie. Am să aştept pentru a putea vedea ce se va mai întampla. În următoarea zi, potop de ghiocei, sau de “ghiocele” ? Exact ceea ce gândeam eu că se va întampla ... acum îi va fi încercată credinţa micului ghiocel “singuratic”. Cu capul plecat, nici nu le vede, ameţit parcă de atâtea parfumuri ce nu le recunoaşte şi ... iată, observ că din el
se naşte într-o zi, o fetita frumoasa, pe nume Ghiocica, plină de mulţumiri că a aşteptat-o pe mama ei . E minunat!
Ştiam. Credinţa ... credinţa unui mic ghiocel poate fi un leac pur şi pentru ochii Mariei, uneori plini de sclipiri greu incercate.
N-a aşteptat-o în zadar. Parfumul ei era identic cu cel al ghiocelei mici, şi mai presus de aceasta, acum, pot privi împreuna cerul!
Privesc cerul...dar nu doar ele ci si al treilea ghiocel, mai barbat din fire...
Iata-i pe toti 3 , se numesc familia de ghiocei...si vor duce mult timp de-acum incolo, aceasta poveste frumoasa, spre stele, spre cer!
Drum bun, familie frumoasa, chiar daca nu este primavara, ci afara e toamna, voi si povestea voastra ne-ati facut sa simtim primavara in sufletele noastre!
Etichete:
Iubesc VIATA
duminică, 8 noiembrie 2009
vineri, 6 noiembrie 2009
Nu spune Tatal,
daca in fiecare zi
nu te comporti ca un fiu.
Nu spune Nostru
daca traiesti izolat
in egoismul tau.
Nu spune Care esti in ceruri
daca te gandesti
doar la lucrurile pamantesti.
Nu spune Sfinteasca-se Numele tau,
daca nu il onorezi.
Nu spune Vie Imparatia Ta,
daca o confunzi cu succesul financiar.
Nu spune Faca-se Voia Ta,
daca nu o accepti atunci
cand este dureroasa.
Nu spune Painea noastra cea de toate zilele dane-o noua astazi,
daca nu te intereseaza
oamenii infometati.
Nu spune Si ne iarta noua greselile noastre,
daca pastrezi ura fata de aproapele tau.
Nu spune Si nu ne duce pe noi in ispita,
daca intentionezi sa pacatuiesti in continuare.
Nu spune Ci ne mantuieste de cel rau,
daca nu iei atitudine impotriva raului.
Nu spune Amin,
daca nu iei in serios,
cuvintele rugaciunii Tatal Nostru.
daca in fiecare zi
nu te comporti ca un fiu.
Nu spune Nostru
daca traiesti izolat
in egoismul tau.
Nu spune Care esti in ceruri
daca te gandesti
doar la lucrurile pamantesti.
Nu spune Sfinteasca-se Numele tau,
daca nu il onorezi.
Nu spune Vie Imparatia Ta,
daca o confunzi cu succesul financiar.
Nu spune Faca-se Voia Ta,
daca nu o accepti atunci
cand este dureroasa.
Nu spune Painea noastra cea de toate zilele dane-o noua astazi,
daca nu te intereseaza
oamenii infometati.
Nu spune Si ne iarta noua greselile noastre,
daca pastrezi ura fata de aproapele tau.
Nu spune Si nu ne duce pe noi in ispita,
daca intentionezi sa pacatuiesti in continuare.
Nu spune Ci ne mantuieste de cel rau,
daca nu iei atitudine impotriva raului.
Nu spune Amin,
daca nu iei in serios,
cuvintele rugaciunii Tatal Nostru.
Etichete:
Farama de credinta
joi, 5 noiembrie 2009
miercuri, 4 noiembrie 2009
Melodia noastra...
Iubesc ce vad si ce ascunzi,
Iubesc ceea ce arati, sau insinuezi,
Iubesc ceea ce esti sau ce-mi imaginez ca esti,
Ce este strain si ce este al meu.
Iubesc ce daruiesti si ce ascunzi,
Iubesc intrebarile tale, raspunsurile tale,
Iubesc indoielile tale dar si siguranta.
Te iubesc in simplu dar si in complex,
Iubesc ce zici, ce taci,
Iubesc amintirile tale, uitarile tale,
Iti iubesc mirosul, aroma,
Te iubesc in sarut si in distanta
Si iubesc ce iubesti...
EU TE IUBESC!
Te iubesc pentru iubire, fara dublu sens,
Te iubesc si daca as putea sa nu te iubesc,
Stiu ca te-as iubi oricum la fel...
Si iubesc ce iubesti...
EU TE IUBESC!
Te iubesc pentru iubire, pentru a ti-o darui,
Te iubesc cu orgoliul de-a iubi,
Deoarece pentru a te iubi, eu m-am nascut,
Iubesc ce esti si ce poti,
Iubesc ce afirmi , ce negi,
Iubesc ce zici, ce gandesti,
Iubesc cat masori si cantaresti,
Si iubesc ce prinzi si ce lasi,
Iti iubesc bucuria si tristetea,
Te iubesc trup si suflet,
Te iubesc in crizele tale si in linistea ta,
Iubesc ce ceri si ce daruiesti,
Iti iubesc mangaierile, jicnirile,
Te iubesc pe moment si pentru totdeuna.
Te iubesc in raiul tau si in infernul tau
Si iubesc ce iubesti...
EU TE IUBESC!
Te iubesc pentru iubire, fara dublu sens,
Te iubesc si daca as putea sa nu te iubesc,
Stiu ca te-as iubi oricum la fel,
Si iubesc ce iubesti...
EU TE IUBESC!
Te iubesc pentru iubire,
Pentru a ti-o darui...
Te iubesc cu orgoliul de-a te iubi,
Deoarece pentru a te iubi, eu m-am nascut!
Iubesc ceea ce arati, sau insinuezi,
Iubesc ceea ce esti sau ce-mi imaginez ca esti,
Ce este strain si ce este al meu.
Iubesc ce daruiesti si ce ascunzi,
Iubesc intrebarile tale, raspunsurile tale,
Iubesc indoielile tale dar si siguranta.
Te iubesc in simplu dar si in complex,
Iubesc ce zici, ce taci,
Iubesc amintirile tale, uitarile tale,
Iti iubesc mirosul, aroma,
Te iubesc in sarut si in distanta
Si iubesc ce iubesti...
EU TE IUBESC!
Te iubesc pentru iubire, fara dublu sens,
Te iubesc si daca as putea sa nu te iubesc,
Stiu ca te-as iubi oricum la fel...
Si iubesc ce iubesti...
EU TE IUBESC!
Te iubesc pentru iubire, pentru a ti-o darui,
Te iubesc cu orgoliul de-a iubi,
Deoarece pentru a te iubi, eu m-am nascut,
Iubesc ce esti si ce poti,
Iubesc ce afirmi , ce negi,
Iubesc ce zici, ce gandesti,
Iubesc cat masori si cantaresti,
Si iubesc ce prinzi si ce lasi,
Iti iubesc bucuria si tristetea,
Te iubesc trup si suflet,
Te iubesc in crizele tale si in linistea ta,
Iubesc ce ceri si ce daruiesti,
Iti iubesc mangaierile, jicnirile,
Te iubesc pe moment si pentru totdeuna.
Te iubesc in raiul tau si in infernul tau
Si iubesc ce iubesti...
EU TE IUBESC!
Te iubesc pentru iubire, fara dublu sens,
Te iubesc si daca as putea sa nu te iubesc,
Stiu ca te-as iubi oricum la fel,
Si iubesc ce iubesti...
EU TE IUBESC!
Te iubesc pentru iubire,
Pentru a ti-o darui...
Te iubesc cu orgoliul de-a te iubi,
Deoarece pentru a te iubi, eu m-am nascut!
Etichete:
Melodiile mele de suflet
A Woman's Heart - Chris de Burgh
O ascult cu castile pe urechi, in mijlocul camerei, dansand asa cum simt, sau in masina cu geamul deschis si pletele in vant, cu zuzele(prietenele mele dragi), oricand si oriunde...
Etichete:
Melodiile mele de suflet
Emotie la maxim...
Atata emotie, incatnici nu stiu ce as putea scrie...as asculta de milioane de ori aceasta piesa, si tot as plange de fiecare data, parca ma sufoca atat de mult sentiment...
Exceptionala interpretare...
Etichete:
Melodiile mele de suflet
marți, 3 noiembrie 2009
luni, 2 noiembrie 2009
Trecatori prin viata
Ma scurg incet printre lacrimi si imi simt pasii plini de indoiala. As vrea sa pot vedea viitorul intr-o oglinda fermecata dar viata reala e uneori prea cruda. As vrea sa-mi alin sufletul cu sperante... pana la urma toti suntem trecatori... prin viata... trecatori prin viata mea, a ta, a altora. Ascult cum loveste apusul de soare pamantul, ascult norii plangand, ascult cum trece aerul grabit pe langa chipul meu, ascult glasul vietii si indraznesc sa cred ca vor veni si zile mai bune. Zambesc, cu speranta ca dimineata de maine e un nou inceput, ca lumina privirii izvoraste din sufletul meu bun si ca zambind ii voi bucura pe cei din jurul meu si in primul rand, pe mine.
Ma scurg ca nisipul dintr-o clepsidra gingasa...
voi invata ce e timpul, voi invata s-l ating si sa-l iubesc. Viata îşi merită fiecare bănuţ din preţul ei.
Ma scurg ca nisipul dintr-o clepsidra gingasa...
voi invata ce e timpul, voi invata s-l ating si sa-l iubesc. Viata îşi merită fiecare bănuţ din preţul ei.
Etichete:
Iubesc VIATA
duminică, 1 noiembrie 2009
Plimbare de we...prin Lugoj
Am pornit intr-o plimbare...spre Lugoj.
Asa, o iesire de we scurta, dupa masa de pranz...
Soarele ne-a zambit...
Pe drum Ines s-a intalnit cu niste pitici.
Pe care n-am rezistat sa nu-i fotografiez, parreau asa simpatici si zambitori...
Unu era lider de grup, cu lampa`nainte!
Asta era sictirit rau, saracu`
I-am gasit dupa mult timp si pe Stan si Bran, in varianta rosie...
Si in varianta neagra...
Vrem clatite...
Ines nu mai are rabdare...
Eu astept cuminte...
Au sosit...cele cu fineti...
si ale noastre, banatzenele...
tare gustoase au fost, sa ne fie de bine...
cateva poze din Lugoj...
Asa, o iesire de we scurta, dupa masa de pranz...
Soarele ne-a zambit...
Pe drum Ines s-a intalnit cu niste pitici.
Pe care n-am rezistat sa nu-i fotografiez, parreau asa simpatici si zambitori...
Unu era lider de grup, cu lampa`nainte!
Asta era sictirit rau, saracu`
I-am gasit dupa mult timp si pe Stan si Bran, in varianta rosie...
Si in varianta neagra...
Vrem clatite...
Ines nu mai are rabdare...
Eu astept cuminte...
Au sosit...cele cu fineti...
si ale noastre, banatzenele...
tare gustoase au fost, sa ne fie de bine...
cateva poze din Lugoj...
Etichete:
Iubesc VIATA