Dedic aceasta povestioara, prietenei mele Simona, care a adoptat azi, cu acte in regula, o frumusete de fetita.
Simo ii spune, alintat, Ghiocel...
Simo ii spune, alintat, Ghiocel...
Albul strălucitor devine hrană pentru pământ de îndată ce soarele se hotărăşte să lumineze mai tare.
Mirosul razelor lui e asemenea unui parfum neinventat însă uşor de descris – un miros primăvăratic similar cu cel al unui nou început.
Joaca razelor de primavara nu se mai opreşte, amestecând culorile cu nonculorile ... ascunde albul sub verdele proaspăt, iar apoi face să răsară minunaţiile inexplicabile ale pământului, pentru copii ca Maria, ce încă mai au timp să le privească.
De câteva zile încoace Maria se uita la singurul ghiocel de prin preajmă.
Atât de gingaş ... cu o melancolie ascunsă sub petalele-i albe, priveşte înspre pământ, aşteptând parcă să răsară ... vreun frate de-al lui, sau ...
vreo brânduşă pentru a-şi mai alina singurătatea. Fiind mai mare decât firele de iarbă şi mai mic decât copacul din faţa lui, ce dă semne de înflorire, el, nu are cu cine să îşi împartă vorbele ... ce singurătate trebuie să simtă ...
De când s-a născut e mereu cu capul în jos, neştiind parcă de existenţa cerului.
O lungă aşteptare este reflectată în ochii ghiocelului plapand , din tulpina ce îl făcuse să crească ... dar, oare ce aşteaptă cu adevărat?
Prin mintea lui de ghiocel, întrebările, au început să îşi facă plimbarea spre calea răspunsurilor. Incearca să le opreasca dându-le o explicaţie gândită prin mintea unui ghiocel.
Iat-o: “ De ce stau cu capul în jos, ce aştept? Mă faci să râd ... căci ar trebui să ştii răspunsul...Nu, nu aştept vreun frate sau vreo brânduşă cum gândeai tu ... ci
aştept, aştept să răsară ea, cea cu care îmi voi petrece restul zilelor. Poate că o să fim rupţi de vreo mână de om pentru a fi vânduţi în scopul de a înfrumuseţa zâmbetul unei femei de 8 Martie... sau, poate vom îmbătrâni aici, unul lângă celălalt, eu mai fericit iar brandusa mai norocoasă. Aştept pentru faptul că sunt
sigur de un lucru, acela că fiecare suflet are o mama ... Există undeva si mama mea...
Ştiu, ştiu ... poate crezi că nu aş şti să o aleg dacă ar creşte mai multe mame împrejuru-mi, dar, te înşeli ... ea, nu trebuie să fie departe, căci o pot simţi printre mii de alte parfumuri. Chiar dacă ar creşte mai departe de acest copac aşa încât să nu o mai pot zări, va exista totuşi Cineva care ne va strânge odată în acelaşi buchet pentru a putea fi unul lângâ celălalt pentru vecie. Am s-o aştept ... caci mirosul parfumului ei nu e departe ... şi cerul ... ah ... ştiu ca odată il vom privi amândoi.”
Da. Mi-am mai potolit puţin şirul de întrebări cu această explicaţie. Am să aştept pentru a putea vedea ce se va mai întampla. În următoarea zi, potop de ghiocei, sau de “ghiocele” ? Exact ceea ce gândeam eu că se va întampla ... acum îi va fi încercată credinţa micului ghiocel “singuratic”. Cu capul plecat, nici nu le vede, ameţit parcă de atâtea parfumuri ce nu le recunoaşte şi ... iată, observ că din el
se naşte într-o zi, o fetita frumoasa, pe nume Ghiocica, plină de mulţumiri că a aşteptat-o pe mama ei . E minunat!
Ştiam. Credinţa ... credinţa unui mic ghiocel poate fi un leac pur şi pentru ochii Mariei, uneori plini de sclipiri greu incercate.
N-a aşteptat-o în zadar. Parfumul ei era identic cu cel al ghiocelei mici, şi mai presus de aceasta, acum, pot privi împreuna cerul!
Privesc cerul...dar nu doar ele ci si al treilea ghiocel, mai barbat din fire...
Iata-i pe toti 3 , se numesc familia de ghiocei...si vor duce mult timp de-acum incolo, aceasta poveste frumoasa, spre stele, spre cer!
Drum bun, familie frumoasa, chiar daca nu este primavara, ci afara e toamna, voi si povestea voastra ne-ati facut sa simtim primavara in sufletele noastre!
Mirosul razelor lui e asemenea unui parfum neinventat însă uşor de descris – un miros primăvăratic similar cu cel al unui nou început.
Joaca razelor de primavara nu se mai opreşte, amestecând culorile cu nonculorile ... ascunde albul sub verdele proaspăt, iar apoi face să răsară minunaţiile inexplicabile ale pământului, pentru copii ca Maria, ce încă mai au timp să le privească.
De câteva zile încoace Maria se uita la singurul ghiocel de prin preajmă.
Atât de gingaş ... cu o melancolie ascunsă sub petalele-i albe, priveşte înspre pământ, aşteptând parcă să răsară ... vreun frate de-al lui, sau ...
vreo brânduşă pentru a-şi mai alina singurătatea. Fiind mai mare decât firele de iarbă şi mai mic decât copacul din faţa lui, ce dă semne de înflorire, el, nu are cu cine să îşi împartă vorbele ... ce singurătate trebuie să simtă ...
De când s-a născut e mereu cu capul în jos, neştiind parcă de existenţa cerului.
O lungă aşteptare este reflectată în ochii ghiocelului plapand , din tulpina ce îl făcuse să crească ... dar, oare ce aşteaptă cu adevărat?
Prin mintea lui de ghiocel, întrebările, au început să îşi facă plimbarea spre calea răspunsurilor. Incearca să le opreasca dându-le o explicaţie gândită prin mintea unui ghiocel.
Iat-o: “ De ce stau cu capul în jos, ce aştept? Mă faci să râd ... căci ar trebui să ştii răspunsul...Nu, nu aştept vreun frate sau vreo brânduşă cum gândeai tu ... ci
aştept, aştept să răsară ea, cea cu care îmi voi petrece restul zilelor. Poate că o să fim rupţi de vreo mână de om pentru a fi vânduţi în scopul de a înfrumuseţa zâmbetul unei femei de 8 Martie... sau, poate vom îmbătrâni aici, unul lângă celălalt, eu mai fericit iar brandusa mai norocoasă. Aştept pentru faptul că sunt
sigur de un lucru, acela că fiecare suflet are o mama ... Există undeva si mama mea...
Ştiu, ştiu ... poate crezi că nu aş şti să o aleg dacă ar creşte mai multe mame împrejuru-mi, dar, te înşeli ... ea, nu trebuie să fie departe, căci o pot simţi printre mii de alte parfumuri. Chiar dacă ar creşte mai departe de acest copac aşa încât să nu o mai pot zări, va exista totuşi Cineva care ne va strânge odată în acelaşi buchet pentru a putea fi unul lângâ celălalt pentru vecie. Am s-o aştept ... caci mirosul parfumului ei nu e departe ... şi cerul ... ah ... ştiu ca odată il vom privi amândoi.”
Da. Mi-am mai potolit puţin şirul de întrebări cu această explicaţie. Am să aştept pentru a putea vedea ce se va mai întampla. În următoarea zi, potop de ghiocei, sau de “ghiocele” ? Exact ceea ce gândeam eu că se va întampla ... acum îi va fi încercată credinţa micului ghiocel “singuratic”. Cu capul plecat, nici nu le vede, ameţit parcă de atâtea parfumuri ce nu le recunoaşte şi ... iată, observ că din el
se naşte într-o zi, o fetita frumoasa, pe nume Ghiocica, plină de mulţumiri că a aşteptat-o pe mama ei . E minunat!
Ştiam. Credinţa ... credinţa unui mic ghiocel poate fi un leac pur şi pentru ochii Mariei, uneori plini de sclipiri greu incercate.
N-a aşteptat-o în zadar. Parfumul ei era identic cu cel al ghiocelei mici, şi mai presus de aceasta, acum, pot privi împreuna cerul!
Privesc cerul...dar nu doar ele ci si al treilea ghiocel, mai barbat din fire...
Iata-i pe toti 3 , se numesc familia de ghiocei...si vor duce mult timp de-acum incolo, aceasta poveste frumoasa, spre stele, spre cer!
Drum bun, familie frumoasa, chiar daca nu este primavara, ci afara e toamna, voi si povestea voastra ne-ati facut sa simtim primavara in sufletele noastre!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu