Undeva...candva, demult, eram eu, o fetita de cativa anisori, atat cat poti numara degetele de la o mana...
Era zapada, multa si in troieni, mergeam la derdelus cu copiii si ne dadeam cu saniuta, de dimineata pana seara.Eram uda in cizme si-mi degerau picioarele, dar pentru nimic in lume nu m-as fi intors acasa sa ma schimb...
Mi-era foame, dar langa derdelus, in P-ta 700, erau taranii cu butoaiele de muraturi...ceream cate un castravete murat, inghetat de-ti crapau dintii, apoi mancam putina zapada in loc de apa, sa imi treaca saratura care pisca buzele, imi curgea nasul, dar ce conta?
Mai aud inca rasetele si bucuria, as vrea sa mai simt si azi starea aceasta, dar nu o mai simt...
Pe inserat, trageam de o ata o sanie veche, ruginita la sine,reparata in fiecare an de bunicul meu, eram obosita, cu nasul inrosit si picioarele ude...
Intram in casa si bunica ma punea sa scutur zapada de pe haine si de pe fular...apoi imi dadea hainute calde si moi, dar nu uita sa ma certe ca am stat prea mult...
Seara Craciunului, ce amintiri frumoase...
Era frumos de Craciun cand eram mica.
Bunicul meu drag, aducea bradul, il cioplea si-l punea in suport, urmand ca impreuna, toti membri familiei sa-l impodobim, ascultand colinde.
El era barbatul in casa noastra, altul nu-mi amintesc...
Bunica , facea cozonaci, sarmale in oala de pamant, piftie cum numai ea stie sa faca, facea prajitura cu mar si scortisoara, preferata mea.
Facea o curatenie in toata casa de sclipea parchetul,pe vremea aceea il freca cu ceara.
In dulapurile vechi prindea pe marginea rafturilor coltunasi de dantela apretata.
Spala bibelourile si le lustruia, apreta perdelele grele si improspata puful perinilor.Apoi mergam afara cu ea, cu covoarele, le intorceam cu fata pe zapada si le bateam sa prinda miros de prospatura.
Cozonacii ii cocea in cuptor, crescuti si rumeni si aveau un miros...hipnotizant...apoi facea painea, care, era atat de mare, ca de abia o puteam cuprinde cu bratele mele de fetita...
Toate bunatatile pe care le facea, le punea mai apoi in camara, le acoperea cu un cojoc si le lasa "sa se duca la Dumnezeu".
Verificam din minut in minut camara, sa vad daca s-au intors din Cer ca sa le pot manca.
Rupeam cate o bucata mare de paine cu coaja, o ungeam cu unsoare, presaram sare grunjoasa si rontaiam pana ma dureau falcile. Treceam apoi la cozonaci si la prajituri pana ma saturam asa de tare ca adormeam fara sa il vad pe Mosul.
Multe ierni au pastrat acelasi tipic, am cantat aceleasi colinde, am batut pe la aceleasi porti si am primit aceleasi cornulete cu dulceata pe unde colindam. De cele mai multe ori era zapada mare incat ne ajungea pana mai sus de genunchi. Mergeam in sir, pe poteci inguste, croite printre nameti, cu ciorapii de obicei uzi de atata joaca si zbantuiala, cu scartitul copilaresc al omatului in urechi.
Plecam la colindat cu copii, cat inca era zi,pe la ora patru dupa-amiaza, ni se parea rezonabil si oricum nu mai aveam rabdare.
Luam cartierul prin invaluire.
Cantam pe zece voci,fals, prea incet sau prea tare, cu ochii dupa prajituri si, in cazul meu, dupa caini din curte, sa nu cumva sa ma apuce vreunul de picioare. Toti vecinii din zona aveau la usa de la bucatarie -ca acolo ii gaseam in Ajun pe toti- clante vechi, neunse, din metal galbui. Reci, daca puneai limba pe ele acolo ramaneai.
Cand intram, ne lovea un aer cald si aburi si miros de sarmale ca ameteam de placere. Ne intorceam acasa rupti de oboseala si cu ochii mici mici, cu traistele pline de nuci, mere, cozonac si prajituri.
De cate ori ma gandesc la perioada aia imi vine in minte o zi de decembrie, o incredibil de friguroasa zi de decembrie.
Era Ajunul Craciunului.
Cred ca este ultima mea amintire cu Craciunul copilariei.
Parca atunci s-a rupt vraja si ce a urmat nu mai mirosea asa de fascinant si nici nu mi s-a mai parut rupt din poveste.
In seara aceea de Ajun nu a nins.Ne-am dus la colidat, ca in fiecare an, dar... multi nu ne-au primit la colinda,pentru ca eram prea mari de-acum... la si mai multi nu ne-am mai dus de oboseala.
Parca mi-era rusine sa mai merg...parca vecinii ma priveau altfel...
Ai mei nu-mi mai spuneau sa repet poeziile, ca in curand va veni Mosul...eu nu mai stateam pe geam privind lung, ca in trecut, sa-l vad pe Mosul Bun, cand vine...
Ma uitam printre gene si trageam pe nas in reprize scurte aerul rece. Vedeam cum iese abur din gura si nu mai lua, ca in alti ani, forme fantastice.
Era doar abur. Vedeam cum palpaie lumanarile si umbrele erau doar umbre, nu mai erau oameni care-mi ascultau colinda cu lacrimi in ochi ca mai apoi sa-mi umple traistutza tesuta de bunica, si nu mai erau zane si printese.
Bunica mirosea a unguent Boicil, si nu a cozonaci asa cum eram obisnuita, si era obosita, nu ma vedea, nu ma auzea, nu ma simtea.
Cu ochelarii lui rotunzi, Bunicu sforaia in jiltul lui care scartaia, nu mai avea putere sa-mi ciopleasca Bradul...nu ma mai tinea ca alta data pe genunchii lui, sa-mi spuna povesti din copilaria lui.
Mami era la servici, nu ma mai pieptana cu doua codite si nu-mi mai punea fundite rosii, ca sa -i plac Mosului...
La usa mea au venit colindatori, copii mici, i-am ascultat privindu-i sfidator, de ce ei sunt mici? iar eu am crescut?ce mult as fi vrut sa mai fie odata ca si anul ce trecuse...
Bradul meu parca era chel, globurile pe jumatate ciobite. Si eu obosita si inghetata si, din pacate,atat de lucida.
A doua zi am aflat ceva ce banuiam demult, si anume ca Mos Craciun e o poveste de adormit copii. Probabil ca daca mi-ar fi spus cineva cu un Craciun in urma nu as fi crezut insa, se pare, atunci venise timpul si odata cu Mos Craciun au disparut si personajele din aburi si din lumina.
Visele sunt facute pentru ca, intr-o zi, sa le atingem, chiar daca numai cu varful degetelor.
Mi-as dori sa pot continua sa visez alaturi de Ines, inca o bucata de drum... si poate, pana la capat.
Craciunul vostru va fie bland,
miros de mandarine,
de lumanari suflate...
Intepaturi de ace de brazi,
atarnate stele in cortegiu,
si dorul de zapada...
Retete de gatit,
cu vorbe mirosind a dulce,
a cozonac si a castane.
Lumina la ferestre aprinzând
dorinte de sarbatoare...
Dantele in vitrine,
vise la nesfarsit...
Casa voastra luminand in noapte
cu ganduri stropite
de colinde dragi...
Era zapada, multa si in troieni, mergeam la derdelus cu copiii si ne dadeam cu saniuta, de dimineata pana seara.Eram uda in cizme si-mi degerau picioarele, dar pentru nimic in lume nu m-as fi intors acasa sa ma schimb...
Mi-era foame, dar langa derdelus, in P-ta 700, erau taranii cu butoaiele de muraturi...ceream cate un castravete murat, inghetat de-ti crapau dintii, apoi mancam putina zapada in loc de apa, sa imi treaca saratura care pisca buzele, imi curgea nasul, dar ce conta?
Mai aud inca rasetele si bucuria, as vrea sa mai simt si azi starea aceasta, dar nu o mai simt...
Pe inserat, trageam de o ata o sanie veche, ruginita la sine,reparata in fiecare an de bunicul meu, eram obosita, cu nasul inrosit si picioarele ude...
Intram in casa si bunica ma punea sa scutur zapada de pe haine si de pe fular...apoi imi dadea hainute calde si moi, dar nu uita sa ma certe ca am stat prea mult...
Seara Craciunului, ce amintiri frumoase...
Era frumos de Craciun cand eram mica.
Bunicul meu drag, aducea bradul, il cioplea si-l punea in suport, urmand ca impreuna, toti membri familiei sa-l impodobim, ascultand colinde.
El era barbatul in casa noastra, altul nu-mi amintesc...
Bunica , facea cozonaci, sarmale in oala de pamant, piftie cum numai ea stie sa faca, facea prajitura cu mar si scortisoara, preferata mea.
Facea o curatenie in toata casa de sclipea parchetul,pe vremea aceea il freca cu ceara.
In dulapurile vechi prindea pe marginea rafturilor coltunasi de dantela apretata.
Spala bibelourile si le lustruia, apreta perdelele grele si improspata puful perinilor.Apoi mergam afara cu ea, cu covoarele, le intorceam cu fata pe zapada si le bateam sa prinda miros de prospatura.
Cozonacii ii cocea in cuptor, crescuti si rumeni si aveau un miros...hipnotizant...apoi facea painea, care, era atat de mare, ca de abia o puteam cuprinde cu bratele mele de fetita...
Toate bunatatile pe care le facea, le punea mai apoi in camara, le acoperea cu un cojoc si le lasa "sa se duca la Dumnezeu".
Verificam din minut in minut camara, sa vad daca s-au intors din Cer ca sa le pot manca.
Rupeam cate o bucata mare de paine cu coaja, o ungeam cu unsoare, presaram sare grunjoasa si rontaiam pana ma dureau falcile. Treceam apoi la cozonaci si la prajituri pana ma saturam asa de tare ca adormeam fara sa il vad pe Mosul.
Multe ierni au pastrat acelasi tipic, am cantat aceleasi colinde, am batut pe la aceleasi porti si am primit aceleasi cornulete cu dulceata pe unde colindam. De cele mai multe ori era zapada mare incat ne ajungea pana mai sus de genunchi. Mergeam in sir, pe poteci inguste, croite printre nameti, cu ciorapii de obicei uzi de atata joaca si zbantuiala, cu scartitul copilaresc al omatului in urechi.
Plecam la colindat cu copii, cat inca era zi,pe la ora patru dupa-amiaza, ni se parea rezonabil si oricum nu mai aveam rabdare.
Luam cartierul prin invaluire.
Cantam pe zece voci,fals, prea incet sau prea tare, cu ochii dupa prajituri si, in cazul meu, dupa caini din curte, sa nu cumva sa ma apuce vreunul de picioare. Toti vecinii din zona aveau la usa de la bucatarie -ca acolo ii gaseam in Ajun pe toti- clante vechi, neunse, din metal galbui. Reci, daca puneai limba pe ele acolo ramaneai.
Cand intram, ne lovea un aer cald si aburi si miros de sarmale ca ameteam de placere. Ne intorceam acasa rupti de oboseala si cu ochii mici mici, cu traistele pline de nuci, mere, cozonac si prajituri.
De cate ori ma gandesc la perioada aia imi vine in minte o zi de decembrie, o incredibil de friguroasa zi de decembrie.
Era Ajunul Craciunului.
Cred ca este ultima mea amintire cu Craciunul copilariei.
Parca atunci s-a rupt vraja si ce a urmat nu mai mirosea asa de fascinant si nici nu mi s-a mai parut rupt din poveste.
In seara aceea de Ajun nu a nins.Ne-am dus la colidat, ca in fiecare an, dar... multi nu ne-au primit la colinda,pentru ca eram prea mari de-acum... la si mai multi nu ne-am mai dus de oboseala.
Parca mi-era rusine sa mai merg...parca vecinii ma priveau altfel...
Ai mei nu-mi mai spuneau sa repet poeziile, ca in curand va veni Mosul...eu nu mai stateam pe geam privind lung, ca in trecut, sa-l vad pe Mosul Bun, cand vine...
Ma uitam printre gene si trageam pe nas in reprize scurte aerul rece. Vedeam cum iese abur din gura si nu mai lua, ca in alti ani, forme fantastice.
Era doar abur. Vedeam cum palpaie lumanarile si umbrele erau doar umbre, nu mai erau oameni care-mi ascultau colinda cu lacrimi in ochi ca mai apoi sa-mi umple traistutza tesuta de bunica, si nu mai erau zane si printese.
Bunica mirosea a unguent Boicil, si nu a cozonaci asa cum eram obisnuita, si era obosita, nu ma vedea, nu ma auzea, nu ma simtea.
Cu ochelarii lui rotunzi, Bunicu sforaia in jiltul lui care scartaia, nu mai avea putere sa-mi ciopleasca Bradul...nu ma mai tinea ca alta data pe genunchii lui, sa-mi spuna povesti din copilaria lui.
Mami era la servici, nu ma mai pieptana cu doua codite si nu-mi mai punea fundite rosii, ca sa -i plac Mosului...
La usa mea au venit colindatori, copii mici, i-am ascultat privindu-i sfidator, de ce ei sunt mici? iar eu am crescut?ce mult as fi vrut sa mai fie odata ca si anul ce trecuse...
Bradul meu parca era chel, globurile pe jumatate ciobite. Si eu obosita si inghetata si, din pacate,atat de lucida.
A doua zi am aflat ceva ce banuiam demult, si anume ca Mos Craciun e o poveste de adormit copii. Probabil ca daca mi-ar fi spus cineva cu un Craciun in urma nu as fi crezut insa, se pare, atunci venise timpul si odata cu Mos Craciun au disparut si personajele din aburi si din lumina.
Visele sunt facute pentru ca, intr-o zi, sa le atingem, chiar daca numai cu varful degetelor.
Mi-as dori sa pot continua sa visez alaturi de Ines, inca o bucata de drum... si poate, pana la capat.
Craciunul vostru va fie bland,
miros de mandarine,
de lumanari suflate...
Intepaturi de ace de brazi,
atarnate stele in cortegiu,
si dorul de zapada...
Retete de gatit,
cu vorbe mirosind a dulce,
a cozonac si a castane.
Lumina la ferestre aprinzând
dorinte de sarbatoare...
Dantele in vitrine,
vise la nesfarsit...
Casa voastra luminand in noapte
cu ganduri stropite
de colinde dragi...
Craciun Fericit!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu