duminică, 10 ianuarie 2010
Va ofer tuturor, un zambet, azi...
Superb, mie mi-a mers la suflet acest film.
Multumesc unei persoane importante din viata mea, care mi l-a trimis...
Flore, te pup pe suflet...
Multumesc unei persoane importante din viata mea, care mi l-a trimis...
Flore, te pup pe suflet...
vineri, 8 ianuarie 2010
Azi te invit la vals....
Bucuraţi-vă ca nişte copii, ca păsările cerului.” – Fiodor M. Dostoievski
Urmăream un copil. Alerga după fluturi. Râdea. Râs de copil ce îmbrăţişează natura, cerul, fericirea. Când are fericirea în ochi, în surâsul lui, ea nu-l va uita.
Ce este acel ceva ce ne împiedică sa fim copii? Ce ne împiedică să alergăm după fluturi?
Oameni mari cufundaţi în rutină. “Vezi tu, am avut atât de mult stres în ultima vreme, am o grămadă de probleme.”; “Trebuie să rezolv cutare şi cutare, ştii, sunt un om ocupat.”; “N-am eu timp de zâmbete şi culori, se întâmplă prea multe. Viaţa este grea.”
Ce ne opreşte? Cine stă între noi şi fericire? Doar noi înşine. Bucuria celui rău e să ne vadă cufundaţi în rutină, indiferenţi. Bucuria lui este să uităm. Să uităm să ne bucurăm de lucrurile simple ale vieţii, să uităm a alerga după fluturi, să uităm a dansa, să uităm a iubi viaţa.
Spunea cineva odată “Omului îi este în mod ciudat ruşine să fie bun.” Aş putea să adaug: Omului îi este în mod ciudat ruşine să fie fericit. Ne este ruşine, ne este teamă. Avem lucruri serioase de făcut, nu ne putem permite să ne ştirbim imaginea, să ne bucurăm de lucruri copilăreşti; viaţa nu este roz.
Şi pierdem. Pierdem viaţă, pierdem iubire, pierdem fericire. Câştigăm moarte. Ne pierdem pe noi înşine printre nimicuri. Sacrificăm viaţa, sacrificăm frumosul, îl sacrificăm pe Dumnezeu pentru nimic. Viaţa e din Dumnezeu! Ai văzut tu urâţenie în fiinţa de lumină a Creatorului?
Eu spun: iubeşte viaţa! Iubeşte-o până la absurd şi trăieşte! Primeşte totul ca din mâna Lui şi bucură-te, nădăjduieşte, crede. Pentru ce scop mai nobil am fi putut fi creaţi, dacă nu pentru acela de a ne bucura de viaţa, de a celebra iubirea, de a-l iubi pe Dumnezeu?
Aminteşte-ţi. A trăi înseamnă mult mai mult decât simplul fapt de a respira.
Iubeşte-te pe tine, iubeşte-i pe ei, iubeşte visele năruite, iubeşte-le pe cele împlinite. Iubeşte muzica, iubeşte dansul, florile, cerul, ploaia. Şi crede. Crede că totul conspiră pentru fericirea din tine.
Iubeşte viaţa. Iubeşte tot ce este din Dumnezeu – respiră aer curat.
Urmăream un copil. Alerga după fluturi. Râdea. Râs de copil ce îmbrăţişează natura, cerul, fericirea. Când are fericirea în ochi, în surâsul lui, ea nu-l va uita.
Ce este acel ceva ce ne împiedică sa fim copii? Ce ne împiedică să alergăm după fluturi?
Oameni mari cufundaţi în rutină. “Vezi tu, am avut atât de mult stres în ultima vreme, am o grămadă de probleme.”; “Trebuie să rezolv cutare şi cutare, ştii, sunt un om ocupat.”; “N-am eu timp de zâmbete şi culori, se întâmplă prea multe. Viaţa este grea.”
Ce ne opreşte? Cine stă între noi şi fericire? Doar noi înşine. Bucuria celui rău e să ne vadă cufundaţi în rutină, indiferenţi. Bucuria lui este să uităm. Să uităm să ne bucurăm de lucrurile simple ale vieţii, să uităm a alerga după fluturi, să uităm a dansa, să uităm a iubi viaţa.
Spunea cineva odată “Omului îi este în mod ciudat ruşine să fie bun.” Aş putea să adaug: Omului îi este în mod ciudat ruşine să fie fericit. Ne este ruşine, ne este teamă. Avem lucruri serioase de făcut, nu ne putem permite să ne ştirbim imaginea, să ne bucurăm de lucruri copilăreşti; viaţa nu este roz.
Şi pierdem. Pierdem viaţă, pierdem iubire, pierdem fericire. Câştigăm moarte. Ne pierdem pe noi înşine printre nimicuri. Sacrificăm viaţa, sacrificăm frumosul, îl sacrificăm pe Dumnezeu pentru nimic. Viaţa e din Dumnezeu! Ai văzut tu urâţenie în fiinţa de lumină a Creatorului?
Eu spun: iubeşte viaţa! Iubeşte-o până la absurd şi trăieşte! Primeşte totul ca din mâna Lui şi bucură-te, nădăjduieşte, crede. Pentru ce scop mai nobil am fi putut fi creaţi, dacă nu pentru acela de a ne bucura de viaţa, de a celebra iubirea, de a-l iubi pe Dumnezeu?
Aminteşte-ţi. A trăi înseamnă mult mai mult decât simplul fapt de a respira.
Iubeşte-te pe tine, iubeşte-i pe ei, iubeşte visele năruite, iubeşte-le pe cele împlinite. Iubeşte muzica, iubeşte dansul, florile, cerul, ploaia. Şi crede. Crede că totul conspiră pentru fericirea din tine.
Iubeşte viaţa. Iubeşte tot ce este din Dumnezeu – respiră aer curat.
Te invit la dans...mi-era dor...pur si simplu vreau sa dansez vals...
Ganduri la inceput de an...
Privind in urma, 2009...
Mi se mai perinda uneori tristeti si lacrimi ce nu pot fi stavilite, gandindu-ma la a doua jumatate din anul ce a trecut.
Si cumva ironic, imi zic:
Nu aveam in plan sa ma las de fumat, si totusi m-am lasat.
Nu credeam ca pot trai fara pepsi si cola, si uite ca pot...
Uram sa mananc nesarat , acum mi se pare cea mai sanatoasa chestie...
Viata m-a invatat sa ma plec in fata ei, sa multumesc din suflet pt tot ceea ce am avut, am pierdut, am regasit, am castigat/recastigat.
In 2009 am inchis si am deschis usi ale sufletului in secunde, ore, lacrimi si zambete.
Am trait un 2009 sub semnul neintelesului amar, asta ca sa pot sa-mi strabat restul drumului prin viata, avand curaj sa spun ce simt.
In 2009 au fost lucruri pe care le-am vazut cu ochii, pe altele le-am simtit cu inima, si unele care nu le-am putut exprima in cuvinte.
In 2009 viata m-a purtat ca o frunza prin vant.
Mi-a aratat atat de simplu, ca nimic nu s-a pierdut pe drum, ca pot sa o iau ca un nou nascut de la celalalt capat neumblat de drum, ca si cum durerea si orgoliul nu ar insemna nimic, ca si cum uitarea e doar o poveste ce ne apartine.
In coltisorul de rai al sufletului meu, i-am primit pe cei care merita pe cei care mi-au demonstrat ca existenta si inexistenta lor nu o sa ma mai doara.
Pentru 2010:
Ma privesc in oglinda, atat...
In ochii mei, se oglindeste speranta, atat cat sa pot merge mai departe.
Increderea, cat sa vad cum viitorul se asterne mare si incurajator in fata mea.
Nu vreau sa mai privesc in urma si sa-mi scutur genele de regret.
Nu vreau sa-mi mai fac curat printre amintiri, pana cand nu mai gasesc nimic.
As vrea sa strig in timpanul sufletului meu, ca sunt sigura ca in 2010 o sa-mi fie bine, ca ploaia imi va spala sufletul ce-a fost tulburat de griji si nelinisti, dar totusi atat de impacat si senin in prezent.
Dorinte noi si fericite isi iau deja zborul inspre noul inceput si noua implinire.
Un suflet nu se pierde intamplator in panza de paianjen a destinului.
Dorinte:
Sa-mi ascult visele...
Sa-mi pastrez farama de copilarie din interiorul meu...
Sa-mi simt gandurile...
Sa-mi repet macar o data intr-o luna : ca cei mai puternici oameni sunt cei care continua sa lupte cand nimeni nu mai crede in ei...
Nu vreau planuri, vreau doar sa fac totul cum are sa vina de la sine...
Sa-mi pastrez linistea sufleteasca castigata prin atatea eforturi...
Sa ma plimb pe alei pavate cu povesti...
Sa-mi mentin ideea ca visele pot deveni realitate daca ni le dorim suficient de mult...
Sa nu-mi mai aplic teoria: Nu stiu decat ca TREBUIE fara sa am incotro...
Sa invat sa ma obisnuiesc cu bucuria unei clipe...
Sa pornesc de la clipa spre ziua de maine...
Caci maine va veni oricum, chiar daca acum ploua, maine exista sansa sa fie o zi cu soare, de care sa ma pot bucura...
Sa rad din tot sufletul in fiecare zi...
Sa-mi asez familia si copilul pe cea mai inalta treapta a podiumului vietii...
Sa iubesc o dorinta, un om, si-un vis...
Ca o concluzie, la final, in clepsidra mea, intoarsa intre 2009 si 2010, secundele mele au gust de trimf.
Am luptat in 2009 , si-am castigat in 2010 .
Iar ce am castigat, imi va fi de folos pentru intreaga viata!
Mi se mai perinda uneori tristeti si lacrimi ce nu pot fi stavilite, gandindu-ma la a doua jumatate din anul ce a trecut.
Si cumva ironic, imi zic:
Nu aveam in plan sa ma las de fumat, si totusi m-am lasat.
Nu credeam ca pot trai fara pepsi si cola, si uite ca pot...
Uram sa mananc nesarat , acum mi se pare cea mai sanatoasa chestie...
Viata m-a invatat sa ma plec in fata ei, sa multumesc din suflet pt tot ceea ce am avut, am pierdut, am regasit, am castigat/recastigat.
In 2009 am inchis si am deschis usi ale sufletului in secunde, ore, lacrimi si zambete.
Am trait un 2009 sub semnul neintelesului amar, asta ca sa pot sa-mi strabat restul drumului prin viata, avand curaj sa spun ce simt.
In 2009 au fost lucruri pe care le-am vazut cu ochii, pe altele le-am simtit cu inima, si unele care nu le-am putut exprima in cuvinte.
In 2009 viata m-a purtat ca o frunza prin vant.
Mi-a aratat atat de simplu, ca nimic nu s-a pierdut pe drum, ca pot sa o iau ca un nou nascut de la celalalt capat neumblat de drum, ca si cum durerea si orgoliul nu ar insemna nimic, ca si cum uitarea e doar o poveste ce ne apartine.
In coltisorul de rai al sufletului meu, i-am primit pe cei care merita pe cei care mi-au demonstrat ca existenta si inexistenta lor nu o sa ma mai doara.
Pentru 2010:
Ma privesc in oglinda, atat...
In ochii mei, se oglindeste speranta, atat cat sa pot merge mai departe.
Increderea, cat sa vad cum viitorul se asterne mare si incurajator in fata mea.
Nu vreau sa mai privesc in urma si sa-mi scutur genele de regret.
Nu vreau sa-mi mai fac curat printre amintiri, pana cand nu mai gasesc nimic.
As vrea sa strig in timpanul sufletului meu, ca sunt sigura ca in 2010 o sa-mi fie bine, ca ploaia imi va spala sufletul ce-a fost tulburat de griji si nelinisti, dar totusi atat de impacat si senin in prezent.
Dorinte noi si fericite isi iau deja zborul inspre noul inceput si noua implinire.
Un suflet nu se pierde intamplator in panza de paianjen a destinului.
Dorinte:
Sa-mi ascult visele...
Sa-mi pastrez farama de copilarie din interiorul meu...
Sa-mi simt gandurile...
Sa-mi repet macar o data intr-o luna : ca cei mai puternici oameni sunt cei care continua sa lupte cand nimeni nu mai crede in ei...
Nu vreau planuri, vreau doar sa fac totul cum are sa vina de la sine...
Sa-mi pastrez linistea sufleteasca castigata prin atatea eforturi...
Sa ma plimb pe alei pavate cu povesti...
Sa-mi mentin ideea ca visele pot deveni realitate daca ni le dorim suficient de mult...
Sa nu-mi mai aplic teoria: Nu stiu decat ca TREBUIE fara sa am incotro...
Sa invat sa ma obisnuiesc cu bucuria unei clipe...
Sa pornesc de la clipa spre ziua de maine...
Caci maine va veni oricum, chiar daca acum ploua, maine exista sansa sa fie o zi cu soare, de care sa ma pot bucura...
Sa rad din tot sufletul in fiecare zi...
Sa-mi asez familia si copilul pe cea mai inalta treapta a podiumului vietii...
Sa iubesc o dorinta, un om, si-un vis...
Ca o concluzie, la final, in clepsidra mea, intoarsa intre 2009 si 2010, secundele mele au gust de trimf.
Am luptat in 2009 , si-am castigat in 2010 .
Iar ce am castigat, imi va fi de folos pentru intreaga viata!
