Ce-ti apartine...

Un om a murit subit. Deodată l-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiză în mână şi spunându-i…

- Fiul meu, e timpul să mergem…

Omul L-a întrebat pe Dumnezeu:

- De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…
- Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.
- Dar ce ai în valiză?
- Ceea ce ţi-a aparţinut.
- Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui lucrurile mele, hainele, banii?
– Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.
- Atunci sunt amintirile mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineanu timpului.
- Atunci talentele mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
- Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.
- Dar soţia şi copiii mei?
- Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
- Atunci trupul meu?
- Nici acesta nu ţi-a aparţinut niciodată. Aparţinea ţărânei.
- Atunci e sufletul meu?
- Îmi pare rău, fiule, dar sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.
Atunci omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise. Era goală. Cu o lacrimă de dezamăgire Omul îl intrebă pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodată nimic?
- Ba da, fiule. Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale…

Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el. Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.

Trăieşte ACUM, trăieşte-ţi VIAŢA

Premiu de la Claudia-Maria

Felis mersi mult iubita, il ofer cu drag mai departe Miha,
Mirela,Laura Sava,Laura Laurentiu,Danna,Bucatar Maniac,Mihaela,
Jacob (flori de revenire),Gabi,Dorisake,restul fetelor
vad ca l-au primit deja :))

Merci, Claudia, il dau si eu mai departe fetitei mele, Ines, cu toata dragostea...

Viata e un joc

Cu câţiva ani în urma, Brian Dyson, preşedintele Coca Cola, a ţinut un discurs la o universitate despre legătura dintre muncă şi celelalte “responsabilităţi” pe care fiecare dintre noi le avem în viaţă.

“Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer.

Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.

Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă,
sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge.

Nu va mai fi niciodată la fel.

Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă.

Cum?

Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii.
Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.

Nu-ţi stabili obiectivele dupa ceea ce susţin alţii că este important.
Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.

Nu ignora lucrurile dragi ţie.
Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.

Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor.
Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.

Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.

Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.

Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect.
Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.

Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri.
Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.

Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit.
Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti;
cea mai rapida cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.

Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.

Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.

Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.

Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele.
Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.

Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas.
Ieri e Istorie, Mâine e Mister iar Azi e un Cadou…
Bucură-te de el!”

Meditatia de duminica

Va ofer tuturor, un zambet, azi...

Superb, mie mi-a mers la suflet acest film.
Multumesc unei persoane importante din viata mea, care mi l-a trimis...
Flore, te pup pe suflet...

O zi faina, tuturor, la radio Dorisake

Azi te invit la vals....

Bucuraţi-vă ca nişte copii, ca păsările cerului.” – Fiodor M. Dostoievski

Urmăream un copil. Alerga după fluturi. Râdea. Râs de copil ce îmbrăţişează natura, cerul, fericirea. Când are fericirea în ochi, în surâsul lui, ea nu-l va uita.

Ce este acel ceva ce ne împiedică sa fim copii? Ce ne împiedică să alergăm după fluturi?

Oameni mari cufundaţi în rutină. “Vezi tu, am avut atât de mult stres în ultima vreme, am o grămadă de probleme.”; “Trebuie să rezolv cutare şi cutare, ştii, sunt un om ocupat.”; “N-am eu timp de zâmbete şi culori, se întâmplă prea multe. Viaţa este grea.”

Ce ne opreşte? Cine stă între noi şi fericire? Doar noi înşine. Bucuria celui rău e să ne vadă cufundaţi în rutină, indiferenţi. Bucuria lui este să uităm. Să uităm să ne bucurăm de lucrurile simple ale vieţii, să uităm a alerga după fluturi, să uităm a dansa, să uităm a iubi viaţa.
Spunea cineva odată “Omului îi este în mod ciudat ruşine să fie bun.” Aş putea să adaug: Omului îi este în mod ciudat ruşine să fie fericit. Ne este ruşine, ne este teamă. Avem lucruri serioase de făcut, nu ne putem permite să ne ştirbim imaginea, să ne bucurăm de lucruri copilăreşti; viaţa nu este roz.

Şi pierdem. Pierdem viaţă, pierdem iubire, pierdem fericire. Câştigăm moarte. Ne pierdem pe noi înşine printre nimicuri. Sacrificăm viaţa, sacrificăm frumosul, îl sacrificăm pe Dumnezeu pentru nimic. Viaţa e din Dumnezeu! Ai văzut tu urâţenie în fiinţa de lumină a Creatorului?
Eu spun: iubeşte viaţa! Iubeşte-o până la absurd şi trăieşte! Primeşte totul ca din mâna Lui şi bucură-te, nădăjduieşte, crede. Pentru ce scop mai nobil am fi putut fi creaţi, dacă nu pentru acela de a ne bucura de viaţa, de a celebra iubirea, de a-l iubi pe Dumnezeu?

Aminteşte-ţi. A trăi înseamnă mult mai mult decât simplul fapt de a respira.

Iubeşte-te pe tine, iubeşte-i pe ei, iubeşte visele năruite, iubeşte-le pe cele împlinite. Iubeşte muzica, iubeşte dansul, florile, cerul, ploaia. Şi crede. Crede că totul conspiră pentru fericirea din tine.

Iubeşte viaţa. Iubeşte tot ce este din Dumnezeu – respiră aer curat.

Te invit la dans...mi-era dor...pur si simplu vreau sa dansez vals...

Ganduri la inceput de an...

Privind in urma, 2009...


Mi se mai perinda uneori tristeti si lacrimi ce nu pot fi stavilite, gandindu-ma la a doua jumatate din anul ce a trecut.
Si cumva ironic, imi zic:

Nu aveam in plan sa ma las de fumat, si totusi m-am lasat.

Nu credeam ca pot trai fara pepsi si cola, si uite ca pot...

Uram sa mananc nesarat , acum mi se pare cea mai sanatoasa chestie...

Viata m-a invatat sa ma plec in fata ei, sa multumesc din suflet pt tot ceea ce am avut, am pierdut, am regasit, am castigat/recastigat.

In 2009 am inchis si am deschis usi ale sufletului in secunde, ore, lacrimi si zambete.
Am trait un 2009 sub semnul neintelesului amar, asta ca sa pot sa-mi strabat restul drumului prin viata, avand curaj sa spun ce simt.
In 2009 au fost lucruri pe care le-am vazut cu ochii, pe altele le-am simtit cu inima, si unele care nu le-am putut exprima in cuvinte.
In 2009 viata m-a purtat ca o frunza prin vant.
Mi-a aratat atat de simplu, ca nimic nu s-a pierdut pe drum, ca pot sa o iau ca un nou nascut de la celalalt capat neumblat de drum, ca si cum durerea si orgoliul nu ar insemna nimic, ca si cum uitarea e doar o poveste ce ne apartine.

In coltisorul de rai al sufletului meu, i-am primit pe cei care merita pe cei care mi-au demonstrat ca existenta si inexistenta lor nu o sa ma mai doara.

Pentru 2010:
Ma privesc in oglinda, atat...

In ochii mei, se oglindeste speranta, atat cat sa pot merge mai departe.
Increderea, cat sa vad cum viitorul se asterne mare si incurajator in fata mea.
Nu vreau sa mai privesc in urma si sa-mi scutur genele de regret.

Nu vreau sa-mi mai fac curat printre amintiri, pana cand nu mai gasesc nimic.
As vrea sa strig in timpanul sufletului meu, ca sunt sigura ca in 2010 o sa-mi fie bine, ca ploaia imi va spala sufletul ce-a fost tulburat de griji si nelinisti, dar totusi atat de impacat si senin in prezent.
Dorinte noi si fericite isi iau deja zborul inspre noul inceput si noua implinire.

Un suflet nu se pierde intamplator in panza de paianjen a destinului.

Dorinte:

Sa-mi ascult visele...
Sa-mi pastrez farama de copilarie din interiorul meu...
Sa-mi simt gandurile...
Sa-mi repet macar o data intr-o luna : ca cei mai puternici oameni sunt cei care continua sa lupte cand nimeni nu mai crede in ei...

Nu vreau planuri, vreau doar sa fac totul cum are sa vina de la sine...
Sa-mi pastrez linistea sufleteasca castigata prin atatea eforturi...
Sa ma plimb pe alei pavate cu povesti...
Sa-mi mentin ideea ca visele pot deveni realitate daca ni le dorim suficient de mult...
Sa nu-mi mai aplic teoria: Nu stiu decat ca TREBUIE fara sa am incotro...
Sa invat sa ma obisnuiesc cu bucuria unei clipe...
Sa pornesc de la clipa spre ziua de maine...
Caci maine va veni oricum, chiar daca acum ploua, maine exista sansa sa fie o zi cu soare, de care sa ma pot bucura...
Sa rad din tot sufletul in fiecare zi...
Sa-mi asez familia si copilul pe cea mai inalta treapta a podiumului vietii...
Sa iubesc o dorinta, un om, si-un vis...

Ca o concluzie, la final, in clepsidra mea, intoarsa intre 2009 si 2010, secundele mele au gust de trimf.

Am luptat in 2009 , si-am castigat in 2010 .

Iar ce am castigat, imi va fi de folos pentru intreaga viata!